Preacucernicia Voastră,
Preacucernice Părinte Nicolai,
Împlinirea a 9 de ani de preoție, Vă adresa părintește sincere felicitări şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.
La acest popas aniversar, Vă dorim, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Slujire și ajutor în toate activitățile ce le înfăptuiți sârguincios atât ca și Colaborator al Centrului Eparhial, cât și ca slujitor ascultător al Catedralei Episcopale.
De asemenea, Vă mai doresc să rămâneți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovniceşte şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări în continuare. Iar anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri.
Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întăriți spiritual în lucrările pastoral-misionare și educaționale ce le veţi înfăptui ca Președinte al Mișcării Eparhiale „Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”.
Anii vieții pe care o să Vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie trepte din scara ce să Vă ducă spre întâlnirea cu Hristos și dobândirea Împărăției Cerurilor.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Preacucernice Părinte Nicolai!
Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,
† PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni