Mesaj de felicitare al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, adresat Înaltpreasfințitului Arhiepiscop ANATOLIE, cu împlinirea a 74 ani de viață

Înaltpreasfinția Voastră,

Înaltpreasfinţite ANATOLIE,

În această zi importantă şi semnificativă pentru Înaltpreasfinţia Voastră, când împliniţi 74 ani de viață, Vă adresăm sincere şi cordiale cuvinte de felicitare şi urări de bine.

Bunul Dumnezeu să vă dăruiască ani îmbelșugați de spor duhovnicesc, de multă sănătate sufletească și trupească și de ajutor sfânt în lucrarea faptelor mântuitoare.

Înaltpreasfințite Stăpâne,

Considerându-Vă un reper al demnităţii creştine şi un exemplu viu în care Harul lui Dumnezeu vine în completarea unei personalităţi puternice, a unui om bun şi hotărât, să-şi ducă la îndeplinire misiunea pe care şi-a asumat-o în ziua hirotoniei în înalta treaptă de slujire bisericească a arhieriei. Pentru aceasta, dar şi pentru tot ce faceţi prin slujire şi misiune în cuprinsul Episcopiei de Cahul și Comrat, Vă apreciem, urându-Vă să aveți parte de bucurii duhovnicești în îndelungata slujire arhierească!

Totodată la acest popas aniversar vă aducem și cuvinte de apreciere pentru toate câte le înfăptuiți prin slujire și activitate pastoral misionară în Episcopie de Cahul și Comrat.

Înaltpreasfinţite Stăpâne, fie ca Milostivul Dumnezeu, să Vă aibă mereu în paza Sa, iar noi Vă dorim să trăiți întru mulți și fericiți ani!

Cu dragoste frățească în Hristos-Domnul,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni