„Un asemenea arhiereu se cuvenea să avem…” (Evrei 7,26)
Preasfinția Voastră,
Preasfințite Stăpâne,
Ziua de 13 noiembrie, a fiecărui an, din 2005 încoace, ne face pe noi clerul, cinul monahal și credincioșii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, să venim în fața lui Dumnezeu cu rugăciuni de mulțumire, iar către Preasfinția Voastră cu cuvinte de sinceră urare de bine și gânduri de profundă recunoștință. Cu rugăciune venim în fața lui Dumnezeu, mulțumindu-I că V-a ales, asemenea profeților din vechime, ca să vă umple cu harul Duhului Sfânt și să Vă rânduiască a ne fi părinte duhovnicesc. Iar în fața Preasfinției Voastre venim cu cele mai alese cuvinte de felicitare și urări de bine, întrucât în această zi, de 13 noiembrie, Vă sărbătoriți ziua hirotoniei în treapta de arhiereu.
Însă anul acesta, când celebrați 15 ani de arhierie, suntem și mai motivați, dar și mai îndatorați, să ne arătăm și să ne exprimăm sincer, dragostea și cinstea ce v-o purtăm ca niște fii duhovnicești.
E prea puțin timp ca să trecem în revistă toate faptele bune, toate activitățile arhipăstorești și toată osteneala ce ați depus-o cu jertfelnicie, pentru binele bisericii și mântuirea credincioșilor. Deoarece în pofida faptului că 15 ani reprezintă o vârstă relativ mică, totuși e mai mult decât uimitor, iar pentru unii poate părea chiar ireal și de neconceput, cum în doar atâția ani, Preasfinția Voastră, ați reușit să înfăptuiți atâtea lucruri sfinte, mărețe, utile, frumoase, importante și remarcabile, încât ați câștigat stima, respectul și cinstea multor categorii de oameni, de la înalți demnitari de stat și prelați ai bisericii, până la simpli muncitori și oameni de rând, de la cei vârstnici, până la copii mici.
Rugăciunea stăruitoare, credința fierbinte către Dumnezeu, dragostea față de biserică și păstoriți, dar și mulțimea faptelor bune împletită cu dărnicia inimii, sunt caracteristici care Vă reprezintă cu desăvârșire.
Patriarhul Alexei al II-lea, vi s-a adresat în ziua hirotoniei Preasfinției Voastre cu următoarele cuvinte: „Dumnezeu să Vă întărească și să Vă dăruiască puteri duhovnicești, în slujirea arhierească, deloc ușoară și să fiți un bun slujitor al Bisericii Ortodoxe”. Or, Preasfinția Voastră ați fost conștient din prima clipă de înalta slujire bisericească spre care ați fost chemat și de responsabilitățile arhierești, care v-i s-au pus pe umeri, odată cu îmbrăcarea omoforului, în timpul hirotoniei.
Un înțelept scriitor spunea: „Despre un munte nu poți și nu trebuie să vorbești ca despre un deal, iar despre un soare nu poți să vorbești ca despre o stea, și despre un falnic și roditor pom, nu poți vorbi ca despre o oarecare plantă”. Or, Preasfinția voastră ați dovedit în cei 15 ani de arhierie că sunteți un munte de credință, deoarece nu V-a clintit nici o ispită sau încercare a vieții. Iar mulțimea faptelor bune ce le-ați săvârșit Vă fac să fiți mai mult decât un falnic pom, din ale cărui roadele duhovnicești se ospătează mulțime de credincioși și sub a cărui ramuri de înțelepciune, mulți se adumbresc spiritual și se răcoresc de arșița păcatului.
Ani binecuvântați și fericiți, Vă dorim scumpul și iubitul nostru Stăpân și Părinte duhovnicească. Vă asigurăm și-n continuare de sincera noastră prețuirea și fiasca ascultare.
Dumnezeu să Vă dea multă sănătate, putere și tărie ca să înfăptuiți tot atâtea lucruri mărețe ca și până în prezent. Să ne fiți tot atât de bun păstor, călăuzitor, rugător, miluitor, sprijinitor, îndreptător și ajutător, ca și până acum.
La mulți și fericiți ani scumpul și dragul nostru Stăpân, Vladâca PETRU!!!
Cu dragoste fiască și profundă recunoștință,
Clerul, cinul monahal și poporul credincios din cuprinsul
Episcopiei de Ungheni și Nisporeni