Mesaj de condoleanţe al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat dlui Gheorghe BERBEU, Consilier al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni cu trecerea la Domnul a tatălui său, IOAN

Mult Stimate frate întru Hristos, Gheorghe,

În aceste momente de profundă tristeţe omenească, când prin rânduiala și voia lui Dumnezeu, a trecut la Domnul tatăl Dumneavoastră, robul lui Dumnezeu, Ioan, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos.

În Iisus Hristos nu există o viața până la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfânt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpânească durerea.

Cunoaștem că tatăl Dumneavoastre, în toți anii de viață, 89 la număr, pe lângă faptul că a fost un bun gospodar și muncitor neîntrecut, a fost și un creștin adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare, iubind rugăciunea, slujbele bisericești, de la care nu lipsea, săvârșind fapte de milostenie, crescând și educând 4 copii, doi băieți și două fete, în duhul dreptei credințe și călăuzindu-i prin povețe spre Împărăția Cerurilor, îndemnându-i să fie oameni și creștini adevărați. Iar rodul acestei educații a dus la aceea că astăzi Dumneavoastră, alături de ceilalți frați sunteți creștini adevărați și oameni buni în societate.

Cunoaștem și am apreciat profund râvna lui, pe care a avut-o în vremurile ateiste de prigoană, când bisericile se închideau, el a adăpostit multe cărți de slujbă și sfinte icoane, ca să nu fie pângărite. Or, această atitudine este o faptă măreață de mărturisitor al dreptei credințe.

Faptul că spre sfârșitul vieții sale, fratele Ioan a suferit de o boală, pe care a răbdat-o fără cârtire și cu rugăciune, avem nădejdea că Dumnezeu prin suferința acestei boli, îi va ierta din păcatele pe care „ca un om le-a săvârșit, cu voie sau fără de voie, din știință sau din neștiință”.

Totodată dorim să Vă asigurăm că îl vom pomeni la Sfântul Altar în sfintele rugăciuni, pe tatăl Dumneavoastră, robul lui Dumnezeu, Ioan, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărăția Cerească.

Avem și nădejdea că Domnul nostru Iisus Hristos îi va dărui iertare de păcate și mântuire sufletească, primindu-l în bucuria cea nesfârșită a raiului.

Veşnică fiei lui pomenirea!

Cu dragoste întru Hristos-Domnul și compasiune sufletească,

+ PETRU,

ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI