Subsemnatul, prot. mitr. Vadim Corostinschi, secretarul Eparhiei de Ungheni și Nisporeni, Vă aduc la cunoștință că în data de 12 septembrie 2025, am participat, din însărcinarea Înaltpreasfinției Voastre, la Sfânta Liturghie prilejuită de aniversarea întronizării Înaltpreasfințitul Sava, Arhipescop de Tiraspol și Dubăsari. Slujba a fost condusă de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.

La acea Sfântă Liturghie a participat și un pseudoepiscop romano-catolic, invitat de către Arhiepiscopul Sava. Pseudoepiscopul romano-catolic a ținut în mână o lumânare, alături de credincioșii ortodocși, i-a sărutat mâna Mitropolitului nostru, a stat la slujbă până la sfârșitul ei, nu doar până la ectenia „Cei chemați ieșiți!”, așa cum impune practica ortodoxă.

Recunosc, cu părere de rău, că, văzând prezența acestui cleric eretic în biserică, nu am luat atitudinea corectă pe care mi-o indica practica bisericească, anume nu m-am dezbrăcat de veșmintele liturgice pentru a părăsi slujirea la Sfântul Altar în semn de protest față de prezența acelui neortodox la slujbă.

Prin faptul că nu am luat atitudine, am nesocotit, din complezență și din lipsă de inițiativă, sfintele canoane ale Bisericii canoanele:

10 apostolic: Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

45 apostolic: Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

64 apostolic: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.

Precum și cele corelative care ne spun că preotul, sau episcopul, sau diaconul, sau credinciosul nu are dreptul să participe la slujbe cu ereticii și nu are dreptul să se roage cu aceștia.

De asemenea, am nesocotit faptul că la data de 24 octombrie 2024, Sfânta noastră Biserică a Moldovei, în numele Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, a făcut o opinie separată față de scrisoarea circulară a Patriarhiei Ruse cu tema: “cerere de opinie privind proiectul propus de Prezența Inter-Sobornicească referitor la întrebările legate de rugăciunea comună cu creștinii eterodocși” din data de 02.10.2024.

prin care eram invitați să acceptăm un stil de relații cu ereticii și păgânii nu întocmai canonic. În acel text, Mitropolia noastră a spus, în văzul întregii Biserici Ortodoxe a Rusiei:

În ce măsură, când și unde este admisă invitația specială pentru prezența „creștinilor de altă confesiune” la slujbele ortodoxe, sau cum trebuie abordate invitațiile similare adresate ortodocșilor este stabilit de către disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe, analizată mai sus, căreia trebuie să i se supună toți membrii Bisericii, și nu poate face obiectul unei analize sau iconomii a episcopului eparhiot. Urmând acest principiu canonic, „creștinii de altă confesiune” pot fi invitați să participe la slujbe ortodoxe doar dacă își manifestă dorința de a deveni catehumeni ai Bisericii Ortodoxe, iar atunci pot participa doar la slujbele dedicate lor în acest sens, mai precis la Liturghia catehumenilor, care începe odată cu începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii și se termină cu ectenia „Cei chemați, ieșiti!”. Ce altceva ar putea căuta un eretic sau un păgân în Biserica Ortodoxă? Să se iluzioneze cu gândul „unității creștinilor”, așa cum fac cei din Bisericile profund afectate de ecumenism? Să fie păcăliți că slujbele ortodoxe sunt doar o „varietate a slujirii creștine”, așa cum se exprimă Adunarea Generală a CMB de la Porto Alegre, din 2006? Avva Teodor din Fermi ne învață să îi ajutăm pe cei eretici să revină la Ortodoxie, dar, dacă nu reușim, să tăiem prieteșugul cu ei, pentru a nu cădea noi înșine în rătăcirea lor. În privința invitațiilor adresate ortodocșilor de a participa la rugăciuni comune cu ereticii și păgânii, făcute de către aceștia, trebuie respinse ca inadmisibile. Ce să caute ortodocșii în lăcașele de închinare ale ereticilor? Unde există această practică patristică de misiune în istoria Bisericii noastre? Sfântul Chiril al Ierusalimului, în consens cu toți Sfinții Părinți, ne spune: „Fugi de adunările lor necurate!”. Sfântul Efrem Sirul este citat cu cuvintele: „Cu omul eretic sa nu vorbesti, în casa să nu-l primești, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai”.

„Prezența cuviincioasă” a unei persoane de altă religie la o slujbă ortodoxă poate fi acceptată doar în cadrul liturgic instituit de către rânduielile liturgice ortodoxe, despre care am vorbit la punctul anterior, adică la liturghia catehumenilor, unde ereticul sau păgânul se pregătește să devină ortodox. În alt context, este irelevant dacă prezența sa e cuviincioasă sau nu. Ce poate fi cuviincios la cineva care disprețuiește dreapta credință? Această regulă se poate aplica cu privire la prezența neortodocșilor la slujbele ortodoxe făcute în baza unei invitații. Din păcate, în mod practic, este imposibil în „epoca turismului” să se poată identifica, mai ales în biserici din aglomerări urbane, ce confesiune are fiecare dintre participanții la slujbe. Ca recomandare, nu ar fi lipsit de importanță dacă pe ușile bisericilor s-ar scrie care este regula liturgică pentru necredincioși, unde și cât pot participa la slujbele ortodoxe, când se cuvine să se retragă, lăsându-se la latitudinea lor să îndeplinească aceste cerințe. „Invitarea unui cleric de altă confesiune la «o festivitate» într-o biserică ortodoxă” este o formulare vagă, care nu ne specifică ce anume înseamnă o „festivitate” într-o biserică ortodoxă și de ce un eretic sau un păgân ar trebui invitat la astfel de eveniment și să i se ofere și un loc de onoare. Nu există nicio practică patristică sau canonică prin care unui eretic să i se ofere un loc de onoare într-o biserică ortodoxă. Singura formă în care cuiva i se poate oferi un astfel de loc este în cazul recuperării unui cleric schismatic revenit la Ortodoxie, căruia i se acordă în Biserică doar un statut onorific, nefiind primit să slujească și să conducă eparhia în care a revenit, ca în cazul canonului 12 de la sinodul al IV-lea ecumenic. Ce scop poate servi o astfel de invitație adresată unui cleric eretic și prin ce se deosebește de interdicția canonică de a ne ruga în comun cu ereticii, din moment ce spațiul sacru al bisericii ortodoxe e unul de rugăciune, indiferent dacă se rostesc sau nu efectiv rugăciunile în comun cu ereticii? În aceeași ordine de idei, remarcăm că în tot textul viziunea despre rugăciunea în comun este una oarecum cazuistică, cu un accent exclusiv pe faptul împreună-rostirii cuvintelor rugăciunii de către ortodocși și eretici sau păgâni, fără a se ține seama de faptul că simpla prezență într-un loc de închinare în care se desfășoară un serviciu religios este participare la rugăciune, în măsura în care acel loc de închinare este unul dedicat exclusiv rugăciunii, fiind irelevant dacă se rostesc sau nu rugăciuni împreună, de vreme ce se îndeplinește scopul pentru care canoanele interzic rugăciunea cu ereticii, anume validarea acelui loc ca loc de rugăciune și a celor care îl posedă ca fiind creștini, care este și motivul real pentru care aceștia îi invită la ei pe ortodocși. Documentul suferă de o influență a gândirii ecumeniste pe această temă, în mișcarea ecumenică făcându-se unele artificii care să le permită participanților ortodocși să facă ceea ce le impun regulile ecumeniste fără a fi acuzați că încalcă sfintele canoane: prezența în lăcașurile de închinare ale ereticilor sau păgânilor, fără a rosti efectiv rugăciuni în comun, considerată ca necăzând sub sfintele canoane, deoarece nu s-au rostit efectiv rugăciuni comune; invitarea ereticilor în bisericile ortodoxe, neconsiderată rugăciune în comun, de ca și când aceia ar fi venit pentru tranzacții economice sau pentru altceva, nu pentru slujbele care se țin acolo. Chiar și în acest text se afirmă că preotului îi este strict interzis să intre în lăcașurile de rugăciune ale ereticilor în veșminte liturgice, dar nu este nicio problemă să intre în haina preoțească obișnuită, și că este permisă participarea la astfel de adunări eretice dacă nu „se arată semne exterioare de participare la rugăciune”, de ca și când simpla prezență în lăcașul de rugăciune eretic nu ar fi o un semn exterior de participare la rugăciune, sau dacă nu dă „semne exterioare” de participare la rugăciune în intimitatea sa s-ar putea ruga liniștit cu ei. Pe cei temei patristico-canonic ne putem întemeia astfel de sfaturi?

Canoanele 10, 11, 45 apostolice fac o distincție între rugăciunea în comun și împreună slujirea sacerdotală. Dacă în cel de-al doilea caz, lucrurile sunt clare, vizibile, și nu există loc de interpretare, în primul caz, acela al rugăciunii comune, nu putem reduce această practică doar la împreună rostirea rugăciunilor, ci trebuie să o extindem și la prezență împreună cu ereticii într-un locaș de închinare, care, în ochii Sfinților Părinți este rugăciune în comun, întrucât lăcașurile de închinare sunt locuri de rugăciune, iar cine intră în ele este prezumat a intra pentru a se ruga. Cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului „Fugiți de adunările lor necurate!” înseamnă exact asta, că adunările eretice sunt necurate și că noi, ortodocșii, nu avem ce căuta în ele, indiferent dacă rostim cuvintele rugăciunilor cu ei sau nu. Nu putem crede din această interpretare cazuistică a canoanelor că Sfinții Părinți au permis participarea ortodocșilor în adunările eretice cu condiția să nu se roage efectiv, ci este clar, mai ales din interdicțiile acestora cu privire la orice relație cu ereticii, că rugăciune în comun era și simpla prezență în slujba acelora, nu doar împreună-rostirea cuvintelor rugăciunii.În privința relațiilor cu caracter religios Biserica Ortodoxă permite o singură formă de legătură a credincioșilor și clerului său cu ereticii și păgânii, anume relația catehetică, care se produce atunci când un eretic sau un păgân vine la Ortodoxie pentru a se converti, a afla adevărul de credință, a se lepăda de credințele sale greșite și a intra în Biserica Ortodoxă prin Botezul ortodox. Din acest motiv, canonul 6 Laodiceea interzice ereticilor care stăruie în erezie să intre în casa lui Dumnezeu, adică în biserică, iar Sfântul Timotei al Antiohiei permite, în canonul 1, participarea la Sfânta Liturghie a ereticilor, numai dacă promit că se pocăiesc și se leapădă de erezie. Nu se pot admite participări la rugăciuni comune, de o parte și de alta, din simplă curiozitate, sau „schimb de experiență”, sau „dialog al dragostei”, cum se practică în mișcarea ecumenică.

Din acest motiv, mă adresez Înaltpreasfinției Voastre și poporului ortodox din Episcopia Ungheni și Nisporeni, pentru a Vă cere iertare pentru faptul că nu am reprezentat cu cinste Episcopia noastră și dreapta credință ortodoxă la acea adunare liturgică, anunțând că sunt gata să primesc sancțiunea canonică pe care o merit pentru delăsarea mea.

Învățând din greșeala săvârșită, afirm cu tărie, pentru ca să fie de învățătură de minte tuturor clericilor și credincioșilor Bisericii noastre că:

1. În afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire, nu există har, nu există preoție.

2. Adunarea papistașă, numită „Biserica Romano-Catolică”, este o erezie desprinsă din Biserica lui Hristos în secolul al XI-lea și nu este parte a Bisericii, neavând puterea de a mântui pe nimeni, neavând preoție și har.

3. Participarea clericilor și a credincioșilor ereziilor pretins creștine, cum e cazul celei romano-catolice, la slujbele ortodoxe, pentru alt motiv decât dorința de a se converti la Ortodoxie, este interzisă de sfintele canoane ca împreună-rugăciune cu ereticii, fiind o practică instituită de către mișcarea ecumenistă, numită de Sfinții Părinți ai secolului XX „erezia ecumenistă” sau chiar „erezia ereziilor”.

4. Pretenția că, neavând veșminte liturgice, un cleric eretic poate participa la slujbe ortodoxe, pentru că aceasta nu înseamnă împreună-rugăciune cu ortodocșii, sau invers, că un cleric ortodox poate participa la o rugăciune eretică, cu condiția de a nu se implica direct în slujirea liturgică, este o înșelătorie ecumenistă, care încearcă să speculeze sensul literal al cuvintelor sfintelor canoane, fără a ține seama de faptul că un locaș de închinare are un singur scop, rugăciunea, iar prezența în el nu poate fi percepută ca altceva decât ca rugăciune.

5. Sfintele canoane au instituit obligația de a nu participa la slujbele ereticilor pentru a nu-i legitima și a nu da impresia, mai ales în ochii poporului credincios, că și aceia sunt frecventabili și că sunt parte a Bisericii, pentru că nu sunt, iar adunările lor nu sunt adunări închinate lui Dumnezeu, la fel cum prezența lor în slujbele ortodoxe este cât se poate de nepotrivită, cât timp vin în calitate de membri ai ereziilor lor.

Mă angajez ca de acum înainte să tratez cu toată seriozitatea astfel de situații și să mă comport adecvat, dacă situația o va impună, dar și să îi sfătuiesc pe frații preoți și credincioși să se ferească de participarea la rugăciunile cu ereticii.

Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni