„Fărădelegea mea eu o voi vesti (o voi spovedi)
și mă voi îngriji pentru păcatul meu”
(Psalm 37, 19)
Iubiți întru Hristos, frați și surori,
Viața creștinului adevărat cuprinde în sine grija permanentă pentru mântuirea sufletului său. Din scrierile Sfinților Părinți cunoaștem că cea mai vădită dovadă că ne îngrijim de mântuirea sufletului, este atunci când ne pocăim de păcatele făcute și ne stăruim de a ne curăța de ele prin spovedanie corectă și sinceră.
Cu mare părere de rău, credincioșii zilelor noastre, o mare parte din ei, de orice se îngrijesc, mai puțin de mântuirea sufletului. Iar cât privește spovedanie, o lasă doar pentru perioadele sfintelor posturi, asta în cel mai bun caz, când se spovedesc măcar în cele 4 posturi de peste an. Deși, după îndemnul și chiar exemplul vieții Sfinților Părinți, ori de câte ori simțim o greutate pe suflet, ori de câte ori conșteintizăm că l-am supărat pe Dumnezeu, trebuie să alergăm la scaunul de spovedanie, pentru a primi ușurare sufletească prin rugăciunea de dezlegare a preotului.
Iată-ne că suntem de 2 săptămâni în Postul Nașterii Domnului. Timp foarte favorabil de a ne curăța haina sufletului și cămara inimii, prin spovedanie sinceră a păcatelor săvârșite.
Din motivul că prea puțin se atrage atenția la mântuirea sufletului, respectiv și prea puțin se cunoaște cum și de ce trebuie făcută o spovedanie, mai ales corectă, a păcatelor. De aceea dorim să vă împărtășim câteva sfaturi și recomandări utile în această privință, sfaturi culese, de alt fel, din paginile sfintei scripturi și Sfinților Părinți.
Citind într-o carte despre spovedanie și pocăință am găsit un citat, sensul căruia îl mai întâlnisem și-n alte cărți, dar aici mi s-a părut mult mai clar expus. Iată care sunt cuvintele spuse cu privire la folosul spovedaniei și necesitatea recunoașterii propriei păcătoșenii: ,,Bolnavul nu va primi niciodată tămăduire, dacă nu va descoperi doctorului boala sa. La fel și noi, până nu spovedim păcatele și până nu ajungem să conșteintizăm păcatul făcut, nu dobândim sănătatea sufletească și iertare de la Dumnezeu.”
Asta e ca și cum omul bolnav fiind, va zice sau va crede despre sine că e sănătos și nu va socoti important și necesar mergerea la doctor și la spital. Căci creștinul, dacă va crede că nu are păcate și prin urmare nu e păcătos, desigur că nu va socoti important și necesar să meargă să se spovedească de păcate.
Un filosof chinez spunea: ,,Începerea însănătoșirii omului este recunoașterea bolii sale”. Iar fericitul Augustin spunea cu o profunzime duhovnicească următoarele cuvinte: ,,Conșteintizarea păcatului este începutul mântuirii”.
Probabil din aceste două cugetări înțelegem de ce este necesară spovedanie păcatelor și părerea de rău pentru ele. Însă trebuie să știm și aceasta că, nu orice destăinuire – făcută preotului – a unor gânduri și dorințe lăuntrice și tainice, poate fi socotită o spovedanie. De aceea întâlnim multe îndreptare de spovedanie și sfaturi ale marilor duhovnici și Sfinți ai Bisericii Ortodoxe, care arată cum și de ce este nevoie să facem o spovedanie corectă și amănunțită.
„Spovedania – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – aduce schimbarea vieții noastre spirituale, adică din bolnavi, devenim sănătoși sufletește”. Iar primul pas pe care trebuie să îl facem dacă dorim o schimbare a vieții şi o vindecare a sufletului, este conştientizarea faptului că prin păcat ne-am despărțit sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu, iar acum prim spovedanie ne reîntoarcem, asemenea fiului risipitor (Lc. 15, 11-32), din țara străină a păcatelor, spre împărăția Tatălui, care ne așteaptă cu brațele întinse și deschise, pentru a ne îmbrățișa.
Și poate unii se întreabă: Dacă îmi recunosc, chiar sincer, greșelile și păcatele înaintea lui Dumnezeu, de ce e necesar să le spunem şi înaintea preotului? Conform Sfântului Apostol Pavel, preotul este un împuternicit (un ambasador sau un mijlocitor) al lui Hristos, care, în numele Lui, îi împacă pe oameni cu Dumnezeu (2 Corinteni 5,18-20). Iar Sfântul Apostol Iacov îi sfătuiește pe creștini „să își mărturisească unul altuia păcatele şi să se roage unul pentru altul” (Iacov 5, 16). Însă cel mai important răspuns la întrebarea dată este al Însuşi Domnului Iisus Hristos, Care le spune Apostolilor şi succesorilor lor – care sunt Episcopii și preoții: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23). Și „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18).
În urma acestor cuvinte spuse chiar de Mântuitorul Hristos, avem nădejdea neclintită că toate păcatele spovedite sunt iertate de către Dumnezeu, prin mijlocirea preotului duhovnic, dacă ele sunt mărturisite cu părere de rău și gând de pocăință.
Dragii mei,
Pentru cei care se spovedesc mai rar, dar și pentru toți creștinii deopotrivă, pentru a nu uita careva păcate, este oarecum recomandabil scrierea amănunțită a păcatelor, ca atunci când vii la duhovnic să mărturisești toate relele prin care l-ai supărat pe Dumnezeu. Dar și așa, trebuie să știm că spovedanie nu înseamnă doar citirea și enumerarea păcatelor făcute. Spovedania ca să-ți aducă folos duhovnicesc trebuie făcută cu mare părere de rău pentru tot ce ai săvârșit rău. Sau cum îndeamnă prorocul David în psalmul 50: „cu inima înfrântă și smerită”.
De asemenea, spovedind păcatele să nu începi a te îndreptăți că am făcut părinte acest păcat, dar pentru că soția, soțul sau șeful m-a îndemnat, că colegii m-au atras spre asta. Căci și Adam a încercat să se îndreptățească și într-un fel avea o oarecare dreptate, „că Eva îi dăduse să mănânce din pomul oprit”, dar cu toate aceste Dumnezeu nu l-a iertat, ci din contra, l-a pedepsit ca și pe Eva.
Când ne apropiem de Taina Spovedaniei, trebuie să ne înfăţişăm cu frică, cu smerenie şi cu nădejde. Cu frică – aşa ca înaintea lui Dumnezeu, pe Care L-am mâniat cu păcatele noastre. Că și copilul când greșește față de părinți, când merge să-și ceară iertare pentru ce a făcut, nu merge habarnic și râzând, ci cu o oarecare sfială și umilință.
Sfântul Ioan de Kronșdat spunea: „În general diavolul încearcă să-l țină pe om cât mai departe de spovedanie, iar dacă totuși omul a venit să se spovedească, vrăjmașul nu-l lasă în pace, ci îi aduce rușinea”. Astfel mulți sunt biruiți de diavol chiar în momentul când anume creștinul ar fi trebuit să-l biruie pe vrăjmaș. Căci în momentul când ne rușinăm de a spovedi un anumit păcat, mare sau rușinos, toate celelalte păcate se adaugă dublu în sufletul nostru, după cum se spune în rugăciunea de la Taina Spovedaniei că: „cel ce va ascunde un păcat, îndoite păcate va avea”. De aceea, nu vă rușinați la spovedanie de cele care le-ați făcut. Spovediți-le sincer, oricât de mare și greu ar fi păcatul.
Însă cu toate aceste, chiar dacă trebuie să ne spovedim de toate fărădelegile noastre, Cuvioșii Părinţi de la Optina sfătuiesc să nu dăm la spovedanie amănunte cum și cu cine am păcătuit și în ce fel s-a săvârșit păcatul, decât doar dacă duhovnicul, pentru o oarecare cercetare în privința recomandării unui canon, întreabă unele lucruri, dar nu senzuale, despre latura păcatelor.
După Spovedanie, sau chiar în timpul acesteia, preotul obișnuiește a da câteva lămuriri, sfaturi și povețe, iar apoi rânduiește un canon, nu spre pedeapsă – cum consideră unii, ci spre vindecare, căci „canonul nu o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alină durerea și vindecă rănile interioare ale sufletului, pricinuite de păcat”, spunea cuviosul Paisie Aghioritul.
Cu mare părere de rău, așa cum am mai menționat și cu alte ocazii (nu judecăm, ci doar cu durere sufletească constatăm), majoritatea credincioșilor se spovedesc foarte rar, doar atunci când se împărtășesc, deși ar trebui mult mai des, căci în mod normal spovedania nu este strict legată de Sfânta Împărtășanie. De aceea se cuvine ca măcar atunci când se spovedesc, să o facă mai amănunțit, fără grabă și cu multă luare aminte. Iar aceasta nu se face oricum, ci din timp, cel mai adesea, venind de cu seară la slujba vecerniei.
Personal, am binecuvântat ca în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, dar și în toate parohiile Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, credincioșii când vor să se împărtășească, să vină de cu seară la slujbă, pentru a se spovedi amănunțit și fără de grabă. Căci venind doar dimineața la Sfânta Liturghie, când este și înghesuială, cum se întâmplă de obicei în Sfintele Posturi, este anevoios, iar uneori chiar imposibil, să stai îndelung la spovedanie.
Un al sfat de care ar trebui să ținem cont în ceea ce privește spovedire păcatelor, este să nu ne spovedim de la un preot la altul. Ideal, așa cum învață Sfinții Părinți, ar fi să avem fiecare din noi un părinte duhovnic. Sfinții Părinți spun că nu este cu folos duhovnicesc spovedanie când, mai ales de rușinea unor păcate, alergăm de la un preot la altul, pentru a ne spovedi. De asemenea, nu e o obligație, dar e o datorie creștină ca credincioșii să se spovedească la părintele paroh, din comunitatea lor.
Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,
Să folosiți, așadar, acest timp binecuvântat al acestui post și să ne îngrijiți de mântuire. Să curățăm haina sufletului prin baia spovedaniei și a pocăinței. Să spunem Doctorului Suprem – Dumnezeului Ceresc – toate durerile și bolile sufletului, adică toate patimile și păcatele. Să luăm leacul tămăduirii – Sfânta Împărtășanie, „cu credință și cu dragoste”. Să ne întoarcem cu umilință și recunoștință către Părintele ceresc și El ne va face din nou, prin Har, fii ai Lui. Și vom deveni din nou, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „temple ale Duhului Sfânt” (I Cor. 3, 16). Ca în felul acesta, deveniți prin harul pocăinței, temple duhovnicești, să avem nădejdea sfântă că Hristos se va naște și-n sufletul nostru, așa cum s-a născut acum peste 2 mii de ani în ieslea peșterii din „Betleemul Iudeii”.
Preasfințitul PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni
