Viața – Dar al lui Dumnezeu și drept inalienabil
Acest proiect socio-religios s-a petrecut datorită colaborării dintre Protopopii Raioanelor Ungheni– Prot. Mitr. Bartolomeu TURTUREANU; Nisporeni- Prot. Mitr. Vitalie COZARI și Hâncești-Prot. Mitr. Serghei SLĂNINĂ, sub egida Sectorului EparhialActivitate Pastorală pentru Tineret, al cărui Președinte este ipodiaconul Ioan GAJIM și a Vicepreședinților reprezentanți în raioanele Nisporeni– Prot.Marcel OLARU; Hâncești-Protodiac. Ioan PÎRĂU și a Mișcării „Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”, al cărei Președinte este clericul catedralei „Sf. Bn. Kn. Alexandru Nevski”, Prot. Nicolai BOIAN și a reprezentanților acestei Mișcări în raioanele Nisporeni-Prot. Leonid ȚUGULEA și Hâncești-Prot. Vadim PÎNZARI
Acest Marș Pro-Viață, așa cum se poate vedea din știrile postate pe site-ul episcopal, a fost precedat de Întâlniri cu Tinerii, în care li s-a vorbit despre Darul Sfânt al Vieții pe care Dumnezeu și întrucât nu avem puterea să decidem când să apărem pe acest pământ, doar El are puterea și dreptul să o ia!
În multe locuri din Dumnezeiasca Scriptură se vorbește despre Viață ca Dar al lui Dumnezeu și despre Dreptul inviolabil al Ființelor umane să se bucure de lumina Soarelui!
Astfel, în prima carte a Vechiului Testament Facerea 2:7 și în una din Epistolele Sfântului Pavel din Noul Testament, 1 Corinteni 15:45se spune „Și luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață, și s-a făcut omul ființă vie”. Iacov, ruda Domnului și primul episcop al Ierusalimului, în Epistola sa sobornicească 1:17 spune că „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele Luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare”. Deci de la Dumnezeu, Dăruitorul prin excelență, ne vine acest minunat Dar și noi suntem chemați ca din iubire să-I aducem slăvire și mulțumire.
Ca ființe create după chipul lui Dumnezeu (Facere 1:27), sufletul fiindu-ne împodobit cu cele 3 puteri: rațiune (sau înțelegătoare), voință (sau irascibilă) și sentiment(sau poftitoare/concupiscentă), Dumnezeu ne cheamă ca împreună cu El să conlucrăm, conservăm și guvernăm lumea. Acest lucru este posibil doar prin perpetuarea vieții pe acest pământ. Viața umană, cu toate posibilitățile și realizările ei, este încredințată omului spre păstrare, fructificare și progres continuu, căci omul este singura făptură a lui Dumnezeu purtătoare de valori.
O maximă foarte frumoasă spune în felul următor: „Viața este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ce faci cu această viață este darul tău pentru Dumnezeu”.
Duminică, 31 mar. 2019, pentru Darul vieții au venit să mulțumească mulți Tineri și Familiidin circumscripția raionului Ungheni, la Marșul pentru Viață „Unic din Prima Secundă” 2019, din mun. Ungheni. Preoții cu enoriașii lor au marșat din Centrul Ungheniului- Piața Independenței, până la catedrala Episcopală „Sf. Bn Kn. Alexandru Nevski”. Aici Marșul acesta a avut un caracter cu totul special, deoarece la el a fost prezent și Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, care i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a rostit un Cuvântde Învățătură care a pătruns până la inimile celor prezenți, întrucât toți știu de urmările groaznice ale avortului, la atrocitatea acestei fapte! Totuși, țări care se vor a fi ortodoxe comit aceste pruncucideri în număr înfiorător de mari.
Ierarhul nostru știe cu durere în suflet că e de datoria Preasfinției Sale să tragă semnale de alarmă și în privința acestui păcat îngrozitor, împotriva călcării celei de-a 6-a porunci care spune Să nu ucizi.Acest omor este cu mult mai condamnabil, întrucât se săvârșește asupra ființei umane care nu se poate apăra, datorită vieții sale intrauterine și astfel mama, în loc să lege o relație filială, de iubire cu copilul din pântecele ei, își strânge cu lațul morții grumazul ei, se leagă de mâini și de picioare și singură se aruncă afară din comuniunea de iubire și fericire cu Dumnezeu, dar nu numai ea se petrece acest lucru, ci și cu tatăl copilului care, în loc să o susțină pentru a aduce o nouă viață pe acest pământ, el însuși este cel care o îndeamnă să săvârșească acest păcat. Deci vina este a amândurora!
Astăzi a fost despre mulțumire lui Dumnezeu, despre mărturisirea Vieții și despre Dreptul la ea a tuturor oamenilor, fie că omul respectiv are un număr oarecare de ani, fie că s-a zămislit în pântecele mamei de câteva zile.
Nădăjduim în mila lui Dumnezeu să trezească conștiința mamelor care fac păcatul avortului și să se oprească la timp, dând naștere la copii și, bucurându-se de existența lor, să vadă milioane de zâmbete, iar la bătrânețile lor să aibă cine să caute de greutățile lor.