Trebuie să subliniem că Sfânta Împărtășanie nu este doar o simplă Taină sau una dintre Taine, sau după cum este caracterizată din punct de vedere moral, Taină obligatorie pentru bunul credincios.
Biserica este viața renăscută întru Trupul lui Hristos, înnoită prin Duhul Lui, viața care devine cea mai profundă experiență a întregii ființe, cea care de aici înainte este clădită la Euharistie şi prin Euharistie. Euharistia este Taina Noului Testament, a relației reînnoite a lui Dumnezeu cu umanitatea, care dintru început constituie praznicul pascal al Bisericii, praznic de aducere-aminte a trecerii omului căzut de la moarte la viață, praznicul praznicelor, cântarea biruitoare a vieții de după Înviere. Aceasta este minunea pe care o prăznuim, prin împărtăşirea cu Hristos la fiecare slujbă a Euharistiei. După părerea Sfântului Irineu, ,,despărțirea de Dumnezeu este moarte, iar despărțirea de lumină, întuneric; iar împărtăşirea cu Dumnezeu este viaţă şi lumină şi desfătare în toate bunătățile Lui”. Iar această viață de unire a noastră cu Dumnezeu întru Hristos nu este doar pentru suflet, ci şi pentru trup; acesta se izbăveşte de moarte prin Înviere, scăpând nu numai de stricăciune, ci şi de chinurile din viața de dincolo.
Prin Sfânta Împărtășanie se formează comuniunea de viață a lui Dumnezeu cu omul și se restaurează taina veşnică a Întrupării. Și dacă omul nu s-ar fi unit mijlocitorul cu Dumnezeu, nu ar fi cu putință să se împărtăşească de nestricăciune. Că trebuia ca dintre Dumnezeu şi oameni, prin legătura firească cu amândoi, să îi aducă pe amândoi la prietenie şi la faptul de a fi de un cuget. Şi să înfăţişeze lui Dumnezeu omul şi oamenilor să-L facă cunoscut pe Dumnezeu. Aceasta este credința de aici înainte; viața nouă, creştină, comuniunea cu Hristos şi comuniunea cu oamenii până la moarte, şi asta în realizarea ei euharistică. Şi după cum ne hrănim şi învăţăm să fim părtaşi la virtuțile şi patimile Aceluia, aşa şi în veşnicie vom împreună-trăi şi vom îm preună-împărăți cu Acela”.
Sfântul Grigorie Teologul învață că ,,era necesar ca Dumnezeu să ia trup şi să moară, pentru ca noi să trăim. Am murit împreună cu El pentru a ne curăți; am înviat împreună cu El pentru că am murit împreună cu El… Nimic nu este ca minunea mântuirii mele. Doar câteva picături de sânge lumea întreagă iarăși o plăsmuiesc şi se fac ca laptele pentru toți oamenii şi întru una pe noi ne leagă împreună şi ne aduc laolaltă”. Împărtăşindu-ne şi unindu-ne cu Hristos la Euharistie devenim de-un-trup şi sânge cu El, părtaşi ai vieții Lui nestricăcioase şi veşnice. Aici nu e vorba de vreo unire morală, ci de amestecare şi înnoire ontologică. Astfel, pe când Hristos a rămas unul, având unul şi cu totul nedespărțit ipostas, ,,purtători de morală şi purtători de Hristos”, adică „părtaşi dumnezeieştii firi”, devin mulți.
Roadele Întrupării sunt cele care prin Sfântul Duh umplu Biserica şi le pregustăm prin Euharistie. Mântuirea nu se poate face fără împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci mântuirea este împărtăşirea cu viaţa veşnică, ,,împărtăşirea cu duminica nestricăciunii”.
Mântuirea, pe care o propovăduieşte în faptă Biserica, nu este o chestiune morală, disciplină exterioară sau răspuns la cerințele poruncilor lui Dumnezeu, ci însăşi viaţa credincioşilor, ca împărtăşire cu Trupul şi Sângele Fiului, cu jertfa Sa, fapt ce face din Euharistie nu imagine sau simbol, semn sau tipar, ci adevărata prezență şi împărtăşire cu Hristos cel unul şi întreg, mâncarea Duhului şi băutura Sângelui Său, devenirea lucrătoare de-un-trup şi de-un-sânge a celor ce se împărtăşesc cu Hristos, viața întru Hristos şi prin Hristos a tuturor. Hristos ,,dă împărtăşirea de viața cea dumnezeiască, la dumnezeire aducându-i cei ce Îl mănâncă”.
Material selectat de ÎPS Arhiepiscop PETRU din
Focul împărtășaniei scrisă de preotul Mihail Kardamakis
