- – Părinte, ne mântuiesc faptele noastre bune sau numai mila lui Dumnezeu? Mântuirea este recompensă sau milostivire divină?
- – Și una şi alta. Adică noi ne ducem în faţa lui Dumnezeu cu ceea ce suntem. Să nu vă închipuiţi că faptele bune sunt aşa, nişte lucruri cu care te duci în faţa lui Dumnezeu ca şi când ai avea o grămadă de lucruri realizate. Dumnezeu le ştie sunt incluse în noi înşine. Noi ne ducem în faţa lui Dumnezeu, cu ceea ce suntem noi înşine, cu ceea ce am devenit prin faptele bune pe care le-am făcut sau prin faptele rele pe care le-am făcut.
Mântuirea nu ni se dă ca o recompensă pentru faptele bune – deşi ni se cer şi pentru mântuire fapte bune -, ci mântuirea este un har de la Dumnezeu pentru oamenii care au trăit cu Dumnezeu în lumea aceasta, care s-au gândit la Dumnezeu şi au ţinut seama de Dumnezeu. Faptele bune ne sunt ajutătoare pentru înmulţirea credinţei în Dumnezeu, dar dacă-ar fi să ne mântuim numai prin faptele noastre bune, nu ne-am putea mântui, pentru că mântuirea, în principal vine de la Mântuitorul.
Eu cred c-ar fi trebuit să ne gândim mai mult şi mai des la un cuvânt din Sfânta Evanghelie în legătură cu tânărul cel bogat. Când Domnul Hristos a spus: „Mai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decât bogatul în împărăţia cerurilor”, atunci ucenicii l-au întrebat pe Hristos: „Atunci cine poate să se mânuiască?”. Şi Hristos a spus un cuvânt pe care e bine să-l avem în vedere şi noi: „Ceea ce ce e cu neputinţă la oameni, cu putinţă este la Dumnezeu” (Mt 19, 24-26).
Deci în principal Dumnezeu ne ajută să ne mântuim. În principal, mântuirea ni se dă prin har, iar faptele bune ne fac receptivi pentru harul prin care primim mântuirea.
Părintele Teofil Pârăian,
Din ospățul credinței
