Scurt istoric al Mănăstirii “Înălţarea Domnului”, Hîrjauca

Anul fondării:

1740

Întemeietori:

Monahul Teoctist, ieromonahul Varsonofie şi monahul Inochentie

Ctitori:

Boierul Niculiţă şi Miron Bădica

Ziditor:

Arhimandritul Spiridon

Așezare geografică:

Mănăstirea este situată la aproximativ 25 km de or. Călărași, pe malul pîrîului Hîrjauca și în apropierea satului cu acelaş nume. Hîrjauca – un sat vechi moldovenesc, atestat la 28 iunie 1644. Mai tîrziu, pe la înc. sec. XVIII aici se stabileşte o colonie de ucraineni, care s-au ascuns în codrii Moldovei, fugind de iobăgie din guberniile malorosiene. Alături de mănăstirile Hîrbovăţ, Răciula şi Frumoasa, mănăstirea Hîrjauca formează familia monahală din codrii Călăraşilor.

Descriere succintă:

Potrivit cercetătorului P. Crușevan, mănăstirea a fost întemeiată ca schit în anul 1740. De frica tătarilor, codrii din jurul mănăstirii adăposteau mulţi fugari. Un batrîn evlavios, Teodosie, le-a făcut acestora o casă de rugăciune. După ce vremurile s-au mai liniştit, se zice că însăși Preacurata Născătoare de Dumnezeu de trei ori s-a arătat bătrînului Teodosie și i-a poruncit să ridice pe locul casei de rugăciune un schit de călugări. Mai tîrziu, doi călugări de la mănăstirea Neamț, anume ieromonahul Varsonufie și monahul Inochentie (Mihail Sava originar din Călărași), s-au alăturat bătrînului Teodosie, care primește de la ei tunderea în călugărie cu numele Teoctist. Vestea despre această mică obște călugărească se face cunoscută boierului locului pe nume Niculiță, care ridică pe acest loc o mică biserică din lemn, acoperită cu stuf, închinată Adormirii Maicii Domnului cu cîteva chilii în jurul ei.

În 1749, unchiul monahului Inochentie, Miron Bădica, înzestrează schitul Hîrjauca cu moșia Sipoteni, ce număra 26 desetine pămînt arabil şi 2058 desetine de pădure în “Poiana Badiului”, pînă la Leordoaia. Mai tîrziu, în 1811, nepoții acestuia, Vasile și Ursu, au confirmat în scris dania unchiului lor.

Spre sfîrșitul sec. XVIII, din cauză că bisericuță schitului se deteriorase considerabil, egumenul Tarasie, cel de al patrulea stareț, hotărăște strămutarea schitului cu cîteva sute de metri mai jos, la poalele dealului, unde pe loc gol, ridică o altă biserică de lemn cu cinci turle. Pe locul celei vechi rămîne cimitirul schitului, care s-a păstrat și pînă în zilele noastre.

În 1813, odată cu înființarea arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodonni oferă schitului Hîrjauca statut de mănăstire.

Mănăstirea cunoaşte o perioadă de avînt sub conducerea iscusită a arhimandritului Spiridon Filipovici (militar în flota rusă, originar din Muntenegru, conduce lăcaşul monahal între anii 1818-1846). După cum mărturisește profesorul universității din Moscova N. I. Nadejdin, starețul Spiridon găsește mănăstirea delăsată, biserica în stare deplorabilă, cu puțini frați și fără rînduială mănăstireas

că. (Надеждин Н.И.,1839, с. 427.)* În 1820, biserica de lemn este strămutată în satul Hirișeni, care aparținea mănăstirii, iar pe locul acesteia, cu osteneala starețului Spiridon, între anii 1820-1836 este zididă, din piatră, biserica principală a mănăstirii, cu hramul Înălţarii Domnului.** Din acest moment hramul vechi al mănăstrii „Adormirea Maicii Domnului” este înlocuit cu cel al Înălțarii Domnului (ANRM, f. 1232-1, d. 123, pag. 1—3, 21—21).

Tot în acel timp, starețul Spiridon, fiind inginer de profesie, înfiinţează un atelier de fabricat cărămizi

şi ceramică. Din cărămidă e ridicat întregul complex monastic: biblioteca, trapeza, case de chilii, mănăstirea fiind împrejmuită cu zid. Drept intrări, erau prevăzute nouă porţi, fapt ce ne vorbeşte despre proporţiile gospodăriei. Din ceramică au fost realizate ţevi pentru instalarea unui sistem hidrologic subteran complicat, care adună apele de pe toate dealurile în valea rîului Ichel, astfel terenul de

venind uscat. Totodată, a pus temelia bisericii de iarnă închinată Sfîntului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, pe care, însă, nu a finisat-o, pentru că s-a mutat la Domnul la 22 februarie 1846. Această biserică a fost finalizată și sfințită în 1848. Proiectarea acesteia se datorează arhitectului Luca Zaușkevici din Odesa. (ANRM, f. 1232-1, d. 32, pag. 190191). Această biserică a fost pictată în acuarelă la 1945 de către iconarul V.P. Tucanov. La moment se mai păstrează 2 icoane din această biserică, a Mîntuitorului și a sfinților Antonie și Teodosie de la

Kievo-Pecersk. În 1991 biserica „Sfîntul Spiridon” trece printr-un incendiu devastator, rămînînd și pînă în prezent în ruini.

Arhimandritul Spiridon Filipovici a rămas în istorie și pentru că a prefăcut acest loc într-un colț de rai, considerat, pînă în 1940, cea mai frumoasă grădina din Basarabia. Parcul mănăstirii, întemeiat de el la 1835, avea o suprafață de zece ha, cu multe alei și poteci, cu straturi de flori. Toată curtea mănăstirii era plină de havuzuri, iar în spatele mănăstirii, de pe deal, venea un șirag de cinci lacuri, care formau o cascadă.

Din 1845, prin hotărîrea Sinodului Bisericii Ruse, mănăstirea devine arhierească (Из отчета обер-прокурора Свят. Синода. СПб., 1877. С. 24; СПб., 1884. С. 235). Primul egumen titular al ei, dintre episcopi, a fost arhiepiscopul Irinarh al Chișinăului.

Din 1869, pe moșia satului Ciuciueni, județul Bălți, cu mijloacele mănăstirii Hîrjauca, s-a zidit schitul Bocancea în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În anul 1920 schitul a fost despărțit de mănăstirea Hîrjauca, devenind mănăstire de sine stătătoare.

În a doua jumătate a sec.XIX, pe lîngă mănăstire este înfiinţat un orfelinat și o şcoală pentru fraţi de caritate, unde călugării erau instruiţi pentru acordarea primului ajutor medical în caz de război. Totodată, ei aveau sarcina de a strînge şi cultiva ierburi de leac, Hîrjăuca fiind cunoscută drept mănăstirea apelor curative.

De asemenea, mănăstirea alocase teren pentru şcolile din Palanca şi Hîrjăuca.

În 1917, în timpul revoluției bolșevice, soldații ruși au devastate mănăstirea.

După 1918, viaţa monahală este revigorată sub îndrumarea episcopului Nicodim al Huşilor. Biblioteca mănăstirii devine în această perioadă foarte importantă, fiind completată cu multe carţi aduse de la Iaşi şi Bucuresti.

____________________________________

*Această mărturisire trezește nedumeriri, deoarece nu se cunoaște motivul pentru care biserica construită de starețul Tarasie cu vreo 20-30 ani mai devreme, ajunse-se atît de repede în stare deplorabilă.

** Iarăși nu este clar cum se putea ca mănăstirea să rămînă fără biserică vreme de 16 ani, cît s-a construit cea nouă, din piatră. Cel mai probabil este că strămutarea pe loc nou s-a făcut de arhimandritul Spiridon, iar egumenul Tarasie n-a făcut decît să renoveze biserica de pe locul vechi, de unde ea a și fost strămutată la Hirișeni.

Timp de opt ani (1920 – 1928), arhimandrit al mănăstirii este arhiepiscopul și mai apoi mitropolitul Basarabiei Gurie Grosu. În anul 1920, de către el, sînt aduși și plantați în curtea mănăstirii brazi din Bucovina.

Pînă la 1936 mănăstirea Hîrjauca era considerată drept una dintre cele mai prospere din Basarabia. Peste patru ani, mănăstirea este transformat în cazarmă pentru ostașii sovietici, ca să fie redeschisă în 1941, cînd pe teritoriul ei este amenajat un spital militar pentru armata română.

În anul 1953, cu acordul arhiepiscopului Chişinăului, Nectarie Grigoriev, mănăstirea este închisă. La doi ani de la închidere, mănăstirea este transformată în casă de odihnă, iar din 1958 în sanatoriu.

Biserica Înălţarii Domnului devine club de dans şi sală de tras la ţintă (tir). Din cele peste 300 de volume de cărţi, iconostasele de la ambele biserici s-a ales scrumul, fiind arse pe cimitirul preoţilor şi ctitorilor, devenit mai apoi teren de dans. Prin aceeaşi suferinţă trece şi biserica Sfîntului Spiridon, ea fiind transformată în sală de sport. Icoanele de pe pereţii acestei biserici au fost distruse cu securea și acoperite cu tencuială. Vestitul iconar basarabean Pavel Piscariov realizase aici, la 1922, 13 icoane și 26 de portrete, care ar fi putut ajunge şi până la noi, dacă nu erau devastate. Valoarea acestor opere de artă e și mai pregnantă întrucît numele Piscariov e înscris pe pereţii bisericii Învierii de la Ierusalim, alături de cele ale remarcabililor iconari din întreaga lume.

Din inițiativa conducerii sanatoriului, în special a medicului-șef Gheorghe Osoianu și a Ministerului Culturii, în anul 1981 a început restaurarea bisericii de vară „Înălțarea Domnului”. Timp de opt ani pictorii-restauratori Vasile Negruți, Serafim Prodan, Alexandru Ivanov și Ludmila Grigorașenco au scos de sub straturi de var și vopsea fresca veche a bisericii, realizată în stil clasic, în anii 1901-1906, de către pictorii Blinov, Stoianov și Lemaic.

Mănăstirea a fost redeschisă abia în 1993. Tot atunci, gospodăria agricolă din localitate a repartizat 2 ha de pămînt arabil, iar în 1995 – încă 10 ha.

În toamna anului 1994 a fost resfințită, după reamenajare, biserica Înălțării Domnului. Abia în anul 1998 administrația sanatoriului „Codru” a cedat mănăstirii clădirea stăreției,  trapeza și un bloc cu un etaj de lîngă biserica de iarnă.

Date privitoare la restaurare:

Biserica de vară cu hramul “Înălţarea Domnului” a fost restaurată de mai multe ori. Între anii 1981-89 a fost restaurată picture murală. La începutul anului 1994 s-au efectuat lucrări de amenajare în preajma sfințirii. Lucrări de restaurare la exteriorul acesteia au avut loc între anii 2005-2008, cînd a fost schimbată cromatica zugrăvelii exterioare din galbenă în albăstrui-verzuie. De asemenea, faţada a fost acoperită cu piatră de Butuceni.

Bibliografie:

1. Mănăstiri Basarabene, Chişinău, 1995, p.113

2. Literatura şi arta Moldovei. Enciclopedie, Chişinău, 1986, vol. 2, p.412

2. Aşezăminte monahale din Basarabia

3. Almanahul Odessei, 1840

4. Grupul de autori – Moldova lui Ştefan

Turul Moldovei: Hirjauca