Educația copiilor trebuie să înceapă de la vârsta prunciei, întrucât puterile sufletești ale copilului, chiar de la început, de la prima lor manifestare, se îndreaptă spre frumos, spre bine, spre adevăr şi se îndepărtează de rău, de urât și de minciună. Această vârstă poate fi considerată temelia cea mai solidă pe care se va construi formarea morală și intelectuală a copilului. Marele Vasile afirmă: ,,Trebuie ca sufletul copilului, fiind încă uşor de modelat şi delicat, ca o ceară căreia îi poţi da o formă și care se întipărește ușor de formele care-i sunt aplicate, să fie condus de la început spre tot exerciţiul lucrurilor bune, astfel încât, atunci când raţiunea își va face apariţia şi deprinderea de a discerne îi va fi la îndemână, să existe o legătură între elementele însuşite de la început şi modelele de evlavie ce i-au fost transmise, pe de-o parte raţiunea sugerându-i ceea ce e de folos, iar pe de alta, obiceiul conferindu-i îndemânare pentru ceea ce trebuie realizat.” Şi cine nu mărturiseşte că primele întipăriri, cele din perioada copilăriei, sunt de neşters? Cine se îndoiește de faptul că influențele exercitate asupra sufletului delicat al copilului, atunci când acesta este mic, se întipăresc atât de puternic, încât rămân vii de-a lungul întregii vieţi?
Copilul imită virtuțile sau scăderile mamei, ba încă şi glasul, manierele, obiceiul și comportamentul, încât ar putea cineva să compare în mod potrivit copiii cu plăcile de bronz ale fonografului, care mai întâi primesc vibraţiile sunetului, iar apoi trimit sunetul cu același ton, cu același stil, cu același colorit cu care a fost rostit. Fiecare semn, fiecare cuvânt, fiecare mişcare şi fiecare faptă a mamei devine semn, cuvânt și exprimare, mișcare și faptă a copilului.
Mama, prin neîntrerupta împreună-petrecere cu copilul şi prin continua exemplificare a aceloraşi aspecte exterioare, exercită o influenţă asupra sufletului și asupra obiceiului copilului și ea este prima care îi dă cel dintâi imbold spre bine. Mama, printr-o privire, printr-o sărutare, prin dulcele ei glas şi prin mângâierile ei gingaşe, poate să trezească de îndată în inima copilului înclinarea şi chemarea spre bine. De asemenea, tot ea, printr-o privire răuvoitoare, printr-o lacrimă scursă pe obrajii ei, printr-o expresie care arată necazul inimii ei, poate să-l îndepărteze pe copil de cea mai distrugătoare primejdie pentru inimă.
Copilul, hrănit la sânul matern și încălzit în braţele materne, începe să iubească înainte de a învăţa înţelesul iubirii. Doar mama este cea mai potrivită să trezească în inima de copil primul înţeles despre Dumnezeu.
Sf. Ierarh Nectarie
