Vineri din Săptămâna Luminată se cinstește sărbătoarea închinată Maicii Domnului numită „Izvorul Tămăduirii”.Prin această Sărbătoare, ca prin multe altele închinate Maicii Domnului, ni se arată poziția şi rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii, dar și puterea ei de ajutorare a neamului omenesc.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii amintește o minune uimitoare. Cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă și să-l călăuzeascăpe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desișul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Pe când se întorcea, a auzit-o pe Maica Domnului zicându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a făcut întocmai și îndată orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai apoi, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea, vindecându-se după ce a băut apă din izvor, a construit, în semn de mulțumire și recunoștință o biserică și mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni, molime și alte suferințe.
Acel izvor material ne reprezintă de fapt Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit. Găsim tot timpul alinare și ajutor la Maica Domnului, pentru că ea este nu doar mama lui Iisus, ci şi Mama noastră. Şi precum şi-a îndeplinit bine rolul de Mamă faţă de Fiul ei dumnezeiesc, tot aşa îşi îndeplineşte acum datoria de Mamă faţă de noi toţi, fiii ei.
Sfinții Părinți ne spun că, Maica Domnului este nu doar „haina celor goi de îndrăzneală, mângâierea și bucuria noastră”; ea este şi „podul care trece la cer pe cei de pe pământ”; este „mijlocitoarea între Dumnezeu şi om”, fiind astfel „bunăvoirea lui Dumnezeu către noi cei muritori și îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu”. Maica Domnului mai este și „îmblânzirea Judecătorului Celui drept și iertarea multor greşiţi.”Acestea sunt adevăratele daruri care izvorăsc pururi ca dintr-un izvor de la Preasfânta Fecioară Maria.
Nu de mult, un ierarh al Bisericii noastre spunea într-o predică de la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii: „Maica Domnului se apleacă și astăzi, ca în toate timpurile, asupra necăjiților, și întristaților, și celor lipsiți de ajutor și mângâiere, cu iubirea pe care o mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi aflați în primejdii. Ea priveşte astăzi cu durere la mulţimea nesfârşită a celor păcătoşi, la tinerii amăgiţi şi trădaţi de societatea actuală, la adulţii deveniţi sclavi ai egoismului şi ai urii, la fiii Bisericii deveniţi căldicei din cauza indiferenţei şi a necredinţei, şi tuturor le spune: Eu sunt Mama nădejdii voastre!”.
În orice întristare și supărare nu ne-am afla, să nu deznădăjduim, ci să alergăm către Maica Domnului, care răspândeşte pretutindeni roua iubirii sale de mamă și ea ne va fi ajutor și mângâiere, scăpare și vindecare, cum a fost pentru toți cei ce au alergat la ea ca la un adevărat Izvor de Tămăduirie.
Prot. Ștefan Rîmbu