Într-o zi, măgarul unui țăran căzu în fântână. Animalul plânse ore în șir, în timp ce țăranul se gândea ce ar putea să facă să-l scoată din fântână. Până la urmă se hotărî. Ce și-a zis țăranul: că animalul și așa este deja bătrân și e timpul că și fântână să fie astupată, așa că nu se merita să mai scoată animalul de acolo. El își chema câțiva vecini să-l ajute. Fiecare lua câte o lopată și începu să arunce pământ în fântână.
Înțelegând ce se întâmplă, măgarul a început să urle apoi, spre marea mirare a tuturor, s-a liniștit. După un timp, țăranul se uită în fântână și văzu foarte mirat că, după fiecare lopată de pământ, măgarul se scutură și pășea un pas mai sus. Peste puțin timp, lumea rămase foarte mirată, când măgarul ajungând sus, păși peste marginea fântânii, ieșind foarte bine afară.
De aici trebuie să înțelegem că nici un necaz și nici o greutate nu are rostul de a ne omorî ori de a ne duce în deznădejde, ci de a ne întări și de a ne apropia tot mai mult de lumina, de Dumnezeu.
Pr. Andreas Konanos
Pilde și învățături
