Ziua 29 octombrie 2017, va rămâne mereu în memoria clerului și poporului Episcopiei de Ungheni și Nsiporeni și nu numai, ca o zi de mare sărbătoare și un adevărat triumf al Ortodoxiei prin această Liturghie Sobornicească oficiată de un sobor impunător de Arhierei în număr de 23 cum nu s-a mai slujit în Republica Moldova. Sfânta Liturghie a fost una deosebită, pentru Ierarhul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, deoarece slujba de astăzi a fost săvârșită în cinstea jubileului Preasfinției Sale, care a ajuns la onorabila vârstă de CINCIZECI ani de viață pămîntească.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un soborul de Ierarhi în frunte cu Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și a unit împreună sute de credincioși, veniți din diferite colțuri ale eparhiei, țării cît și de peste hotare. Alături de Înaltpreasfințitul VLADIMIR, au coliturghisit Episcopi din țară, dar și de peste hotarele ei, cum ar fi Federația Rusă, Ucraina, Estonia, etc:
Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, mitropolit de Odessa și Izmail
Înaltpreasfințitul ILARION, mitropolit de Donețk și Mariupol
Înaltpreasfințitul PAVEL, mitropolit de Vâșgorod și Cernobâl
Înaltpreasfințitul SIMEON, mitropolit de Vinița și Bar
Înaltpreasfințitul MITROFAN, mitropolit de Gorlovca și Slaveansk
Înaltpreasfințitul LUCA, mitropolit de Zaporojie și Melitopol
Înaltpreasfințitul ELISEI, mitropolit de Izium și Cupeasnk
Înaltpreasfințitul SAVA, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari
Înaltpreasfințitul ALEXEI, arhiepiscop de Balta și Ananiev
Înaltpreasfințitul EVLOGHIE, arhiepiscop de Sumâ și Ohtârca
Preasfințitul ANATOLIE, episcop de Cahul și Comrat
Preasfințitul MARCHEL, episcop de Bălți și Fălești
Preasfințitul LAZĂR, episcop de Narva și Priciudie
Preasfințitul NICODIM, episcop de Edineț și Briceni
Preasfințitul AMBROZIE, episcop de Neftecamsk și Octiabrskii
Preasfințitul episcop DIONISIE
Preasfințitul DIODOR, episcop de Iujnoie
Preasfințitul VICTOR, episcop de Arțâz
Preasfințitul IOAN, episcop de Soroca
Preasfințitul SERGHIE, episcop de Bolgrad
Preasfințitul SILUAN, episcop de Orhei
alături de un sobor de preoți și diaconi din țară cât și de peste hotare. Sfânta Liturghie a decurs într-o atmosferă de rugăciune și liniște duhovnicească, la această atmosferă contribuind și cântările dulci și melodioase oferite de renumitul Cor de Preotese, al Episcopiei de Ungheni și Nsiporeni condus de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim).
Menționăm că la slujba de astăzi, în mijlocul enoriașilor s-a aflat și Președintele țării noastre Dn Igor DODON, și alte oficialități de stat.
La Final, Preasfințitul PETRU a mulțumit Întîistătătorului și celorlalți Ierahi pentru prezența în Episcopia noastră, Preasfinția Sa învrednicindu-se de distincția de stat Ordinul „Bogdan Întemeitorul”.