31 martie 2019. În a III-a duminică a Sfîntului și Marelui Post, numită și Duminica Sfintei Cruci, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună creştinii veniţi la rugăciune şi alţi preoţi invitaţi.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi vorbind despre sensul şi valoarea Sfintei Cruci: ,,Evanghelia de astazi este pe cat de scurta, pe atat de plina de invataturi si, pentru aceasta, nu usor de inteles, cel putin in trei afirmatii ce se fac in ea. Intai, zice Mantuitorul Hristos: „Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Si va intreb:despre care „cruce” vorbeste Domnul? Sarbatorim in fiecare an, la 14 septembrie, „inaltarea (sau aflarea) Sfintei Cruci” care se pierduse; crucea pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Despre aceasta, insa, vorbeste Domnul cand ne spune sa ne luam crucea si sa-I urmam Lui? Despre crucea materiala, sub diferitele ei forme? Nu cumva avem de-a face aici cu un alt inteles al crucii – altul decat cel fizic? Ba da. Hristos da aici cuvantului „cruce” un inteles spiritual: crucea ca viata crestina, pe care fiecare dintre noi suntem chemati sa o ducem aici pe pamant.
Cuvintele „sa se lepede de sine” inseamna „sa-si lepede egoismul“, pentru a putea asculta de Dumnezeu mai mult decat de sine. Nu exista ascultare de Dumnezeu fara lepadare de sine – renuntare la sine, in favoarea predarii in mainile lui Dumnezeu…”
La finele rugăcunii Domnești, creştinii care sau mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiți cu Sfintele Taine.