Marți, 19 septembrie 2017, când Biserica Ortodoxă sărbătorește minunea sfântului arhanghel Mihail, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinta Treime” din s. Soltăneşti, r. Nisporeni. În dimineaţa zilei, Preasfinţitul PETRU a fost întâmpinat călduros de către Protopopul raionului Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI, parohul bisericii, Protoiereul Mihail TACU împreună cu doamna preoteasă, primarul localității, Dn Nicolae VASILACHI şi creştinii din localitate.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu secretarul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, şi Protopopul r. Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI răspunsurile la strană fiind oferite de către corul preoteselor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni dirijat de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim).
În cadrul Sfintei Liturghii, pentru munca sârguincioasă şi activitatea rodnică în cadrul bisericii din localitate, Preasfinţitul PETRU, a decorat parohul bisericii sus numite Protoiereul Mihail TACU, cu dreptul de a purta Mitră.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul s-a adresat creştinilor cu un cuvînt de învăţătură. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa împreună cu soborul de preoţi şi diaconi au oficiat un Te Deum de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu asupra creştinilor din localitate.
Scurt Istoric:
Biserica ,,Sfintei Treimi” din localitatea Soltăneşti, r-nul Nisporeni, datează din anul 1927 anul în care au început lucrările de construcţie şi care au durat pînă în anul 1937 cînd din pricina conducerii şi vremurilor grele lucrările au fost stopate pînă în anul 1950 atunci conducerea sovetică a transformat sfântul locaş într-un hambar de grîne.
Doar în anul 1990 cu stăruinţa creştinilor din localitate lucrările de construcţie a bisericii au fost reluate şi duse la bun sfîrşit în anul 1993. Atunci biserica a fost sfinţită de un sobor din trei preoţi Părintele Alexandru JOMIR, Preotul Teodor MĂTASE, pe atunci paroh al bisericii şi Preotul Serghei protopop pe atunci.
Din momentul înfiinţării Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, Preasfinţitul PETRU a efectuat cîteva vizite pastoral-misionare în localitatea dată luînd cunoştinţă cu lucrările şi activităţile. În anul 2015 Protoiereul Mihail TACU a primit binecuvântarea Ierarhului pentru a efectua lucrările de reparație în exteriorul bisericii, au fost realizate lucrări de tencuială și vopsire.