Luni, 23 octombrie 2017, cînd prăznuim pe Cuviosul Ambrozie de la Optina, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a Liturghisit în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, care își sărbătorește Hramul.
În dimineața zilei Chiriarhul a fost întîmpinat de protopopul circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI și parohul bisericii sus numite Preotul Serghei NOVAC, împreună cu copii și creștinii veniți la rugăciune.
Alături de Preasfințiea Sa, au Liturghisit un sobor de preoți printre care Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI și protopopul circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI.
În timpul vohodului mic, părintele paroh, Preotul Serghei NOVAC, a fost avansat în treapta de Protoiereu și decorat cu Medalia Eparhială, „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gr. I, pentru truda și osteneala pe care o depune părintele la cîrmuirea parohiei încredințate. Menționăm faptul că cu stăruința părintelui, timp de 15 ani de cînd este întemeiată parohia s-au făcut nenumărate lucrări de edificare și amenajare a parohiei iar ultima realizare a părintelui este reparația capital a exteriorului bisericii și a acoperișului. Preasfintia Sa a felicitat pe paroh și pe cei prezenți cu prilejul hramului și a apreciat munca Protoereului Serghei care cu 15 ani în urma a început construcția acestei biserici necesară în această zonă. Tot aici s-a finisat construcția gardului bisericii și cimitirului.
După citirea pericopei evanghelice cu binecuvîntarea Ierarhului, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, a ținut un cuvînt de învățătură din scrierile Sfîntului Ambrozie: „Tulburarea şi nedumerirea merg până la puţinătate de suflet şi deznădejde. Pricina tuturor acestora stă în trufi, în nepricepere şi în necunoaşterea luptei duhovniceşti. Aşa face întotdeauna vrăjmaşul: unde poate să tragă omul folos duhovnicesc prin legătura duhovnicească, el se străduie să pună piedică, insuflându-i celui nepriceput gânduri spurcate şi alte mişcări de felul acesta, făcând toate acestea din invidia sa cea plină de răutate. Trebuia să inţelegi cursa vrăjmaşului şi s-o vesteşti duhovnicului, pocăindu-te şi smerindu-te, iar uneori şi dispreţuind-o, năzuind spre cele ce îţi stau înainte (v. Filip. 3, 14) — tu însă te tulburi până la puţinătatea de suflet, prin aceasta aducând mângâiere vrâjmaşului.
Nu trebuie să împlineşti în vreo privinţă voia vrăjmaşilor sufletului, care te tulbură cu tot felul de însuflări şi de presupuneri şi în care tu te încrezi pe temeiul că „aşa ţi se pare ţie“. Toată lupta gândită sau încurcătura care te necăjeşte vine din această încredere faţă de însuflările vrăjmaşului, pe seama cărora tu pui o anumită însemnătate sau pe care vrei să le vânezi în loc să le dispreţuieşti chemând împotriva lor ajutorul lui Dumnezeu. Iar pricina de capetenie a luptei gândite venite asupra ta este marea ta semeţie.”
De menționat este faptul că la slujba hramului bisericii au fost împărtășiți cu Sfintele Taine peste 160 de creștini în afară de copii.
La finele Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop PETRU, însoțit de soborul preoților prezenți a săvîrșit tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea celor patru pericope evanghelice ale învierii, și rugăciunilor de sfințire a exteriorului bisericii la finele căruia ctitorii au primit Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești.