1 decembrie 2019, în duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
Alături de Ierarh au liturghisit preoții slujitori ai acestei catedrale. În cadrul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Ierarhului, clericul catedralei, Protoiereul Nicolae BOIAN, a ținut un cuvânt de învățătură pe marginea pericopei evanghelice care s-a citit astăzi: „Pilda bogatului caruia i-a rodit țarina – Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVI-a după Rusalii a fost rânduită de Biserică să fie citită în această primă duminică a Postului Naşterii Domnului. Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina nu se referă la un om anume, ci bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta. În Sfânta Scriptură, bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni…”