Evanghelia de astăzi a fost numită de Biserică „a grijilor vieţii”, pentru că Mântuitorul vorbeşte în aceasta despre faptul că, adeseori, omul se împiedică pe drumul spre Dumnezeu de probleme pe care le consideră mai importante de cât scopul vieţii lui.
În fiecare zi alergăm după lucruri nefolositoare, care pier odată cu noi, lăsând deoparte cele ne hrănesc, ne îmbracă şi ne înfrumuseţează cu adevărat.
Cuvintele Mântuitorului, desprinse din predica de pe munte, îndeamnă la mai multă luare aminte asupra importanţei sufletului şi mântuirii sale, decât la cele exterioare ale omului. Cele din urmă sunt doar mijloace de mântuire, nu scopuri în sine, în timp ce primele sunt valorizate de Însuşi Dumnezeu.
Lipsa de grijă nu înseamnă nepăsare, ci echilibru în folosul duhovnicesc. Cele materiale, lăsate şi ele de Dumnezeu pentru om, sunt folosite atât cât sunt necesare, fără a deveni o preocupare în sine pentru acumulare, îmbogăţire şi utilizare necugetată.
Modele vii ale acestui comportament duhovnicesc faţă de cele materiale sunt sfinţii, care au depăşit limitele materiale, care au înţeles sensul spiritual al bunurilor oferite de Dumnezeu, adesea înduhovnicindu-le pe acestea; de aceea făceau minuni asupra materiei, pentru că vedeau şi înţelegeau duhul din ea.
Acestora le promite Hristos că vor primi mai mult decât au pierdut lăsând cele materiale. Mântuitorul le promite Apostolilor că vor fi alături de El la judecata lumii materiale. Iar dacă sfinţii au avut modele de întărire şi de vieţuire pe cei de dinaintea lor, Apostolii nu au ştiut la început în ce cred, nu ştiau nici cum să o facă, dar nici ce răsplată vor primi. De aceea, asceza lor a fost mai mare…
