Gheronda, de ce la sărbătorile mai mari, de obicei, ne vin unele gânduri rele?
Nu știi? La sărbătorile mari Hristos, Maica Domnului și Sfinții au o mare bucurie de prăznuirea ce o facem noi, dând binecuvântări și daruri duhovnicești oamenilor. Pe acest pământ, părinții cinstesc zilele de naștere ale copiilor lor, regii scutesc pe unii oameni de pedepse atunci când li se naște un moștenitor, sfinții de ce să nu prăznuiască?
Sigur că bucuria ce o dau oamenilor ține mult timp, sufletele acestora fiind ajutate foarte mult. De aceea, diavolul, pentru că știe aceste lucruri, făurește gânduri rele, pentru ca oamenii să fie lipsiți de darurile dumnezeiești și să nu se bucure, nici să primească vreun folos de la acea sărbătoare. Și vezi că, de multe ori în familie, când la o sărbătoare se pregătesc toți să se împărtășească, le bagă diavolul gânduri ca să se certe, și nu doar să nu se mai împărtășească, ci să nu meargă nici la biserică. Le încurcă așa de tare lucrurile diavolul, încât sunt lipsiți de tot ajutorul dumnezeiesc.
Cuviosul Paisie Aghioritul