Patima iubirii de stăpânire, adică iubirea de întâietate și de slavă deșartă, reprezintă astăzi o boală comună, toţi o avem în interiorul nostru. Dorim să fim primii. Vrem să fim noi destinatarii nu doar ai unor simple cinstiri, ci ai celor mai bune cinstiri, în cazul unei comparaţii, noi să fim din al doilea mai în faţă şi, fireşte, într-un mod evident, întâlnim această problemă şi în cadrul Bisericii. Atât de des ne certăm cine să fie primul. Dar ce importanţă are acest lucru? Se poate să fii preot şi să doreşti ca tu să citeşti prima Evanghelie din Joia cea Mare şi nu conslujitorul tău. Se poate să fii cântăreţ şi să doreşti ca tu să cânţi cele mai frumoase părţi ale slujbei şi nu celălalt, care poate să aibă o voce şi mai bună sau mai multe cunoştinţe de muzică. Astfel ne stăpâneşte diavolul cu lucruri prosteşti!
Creștinește este să-i iubești pe toți și să-i crezi mai buni ca tine, să te bucuri de tot ce are cineva bun. Când îți dorești să fi tu pripul, precum că, ai fi tu cel mai bun, este un lucru necreștinesc. Ce minunat este să te bucuri pentru binecuvântarea darurilor lui Dumnezeu şi a virtuţilor și a tot binelui pe care îl au semenii tăi.
Mitropolit Nicolae de Mesoghéia şi Lavreótica
De la lumea vieții cotidiene la adevărul veșniciei
Editura Egumenița, Galați, 2016
