Gândește-te, iubite, cât e de mare virtutea aceasta a iubirii de dușmani din răsplățile pe care le-a făgăduit Dumnezeul universului celor care săvârșesc această virtute. După ce a spus: Iubiți pe dușmanii voștri, binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, rugați-vă pentru cei ce vă supără (Matei 5, 44) a adăugat, pentru că poruncile atingeau chiar cea mai înaltă culme a virtuții: Ca să fiți asemenea Tatălui vostru Celui din ceruri, că răsare soarele Lui peste răi și buni și plouă peste drepți și nedrepți (Matei 5, 45).
Ai văzut cu cine se aseamănă, după puterile omenești, cel care nu numai că nu se răzbună pe dușmani, dar chiar se străduiește să se roage pentru ei? Să nu ne lipsim dar, din pricina trândăviei de niște daruri ca acestea și niște răsplăți care depășesc orice cuvânt, ci în tot chipul să căutăm să săvârșim virtutea aceasta, silind și învățând cugetul nostru să se plece poruncii lui Dumnezeu. Să nu-mi spui mie că l-ai rugat o dată și de două ori și n-a vrut să se împace.
Dacă facem lucrul acesta din toată inima, apoi nu vom înceta până ce nu-l vom birui cu stăruința noastră mare, până nu-l vom atrage și până ce nu-i vom face să lase ura ce ne-o poartă. Crezi că îi faci cu asta aceluia vreun bine? Nu! Nouă ne facem bine! Cu fapta asta atragem bunăvoința lui Dumnezeu asupra noastră, dobândim mai dinainte iertare de păcate și dobândim multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu.
Să nu te lași târât de slăbiciunea gândurilor, ci să fii mai presus de patimi, gândindu-te la binefacerile pe care în fiecare zi le face Dumnezeu cu noi. Credeți că nu știu ce greu și anevoios este să te duci la dușmanul tău, să-i stai în față și să-i vorbești? Dar dacă te gândești la vrednicia acestei porunci, la măreția răsplății, dacă te gândești că ție-ți faci bine nu dușmanului, atunci toate îți vor părea lesnicioase și ușoare.
Dacă ne vom împăca cu dușmanii noștri, vom putea să ne apropiem cu conștiința curată de această sfântă și înfricoșătoare masă și să rostim cu îndrăznire cuvintele acelea cuprinse în rugăciunea ce o spunem când ne împărtășim. De aceea las conștiinței fiecăruia sarcina de a ști cum a împlinit porunca aceasta, ca în acel timp înfricoșător să putem rosti cu îndrăznire cuvintele acelea. Dar dacă ne vom trândăvi și vom face fapte potrivnice cuvintelor rugăciunii, de câtă osândă nu vom fi noi vrednici că îndrăznim să rostim la întâmplare și de mântuială cuvintele rugăciunii? Nu vom chema, oare, asupra noastră mânia Stăpânului?
Sfântul Ioan Gură de Aur,
Omilii la Facere vol. 2
