În dimineaţa zilei de miercuri, 30 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a vizitat şantierul Catedralei Episcopale „Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăţ” din municipiul Ungheni.
Deși Înaltpreasfinția Sa, ori de câte ori vine la activitatea arhipăstorească de la Centrul Eparhial, vizitează lucrările ce se înfăptuiesc, totuși astăzi a făcut acest moment mai înadins, întrucât s-a turnat betonul la centură, la cota 13 m 75 cm, în partea din față a catedralei, pentru începerea etapelor premergătoare de construcției a cupolei mari.
Totodată Ierarhul a inspectat lucrările ce se înfăptuiesc la moment, luând act de cunoaștere de etapele construcției de la directorul de șantier, Dnl Iacob MIHAILOV.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit şi câteva sfaturi utile, în privinţa demarării lucrărilor ce se vor înfăptui în continuare.
Menţionăm că în acest moment, Catedrala este ridicată de la cota 0, până la înălţimea de 13 m 75 cm. Însă respectiva Catedrală v-a avea înălţimea de 32 metri, fără Sfânta Cruce, care şi ea v-a avea 7 metri. Deci înălţarea acestui Sfânt edificiu v-a fi pe cât de grandios şi impresionant, tot pe atât de important şi atrăgător.
Dar pentru a ajunge la acel moment final, este nevoie de mult suport, sprijin şi ajutor financiar.
Menţionăm că toate lucrările săvârşite până la acest moment au fost înfăptuite cu suportul nemijlocit al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop PETRU, ajutat de unii oameni de bună credinţă.
Cerem şi în continuare sfintele rugăciuni şi ajutorul oamenilor de bună credinţă ca lucrările de construcţie a acestei unice Catedralei cu un asemenea hram și aspect arhitectoral, din țara noastră, să fie aduse la bun sfârşit.
Iar pentru a duce la bun sfârşit această binecuvântată iniţiativă, Direcţia Eparhială Ungheni, lansează apel la bunăvoinţa şi generozitatea tuturor oamenilor de bună credinţă, care pot şi doresc să contribuie, conform posibilităţilor, la edificarea Complexului Catedralei Episcopale.
Or, jertfa făcută spre ridicarea Casei lui Dumnezeu este o frumoasă şi hotărâtă mărturisire de credinţă, a cărei ecou va dăinui peste veacuri, în eternitate. Unindu-ne forţele în spiritul credinţei ortodoxe şi punând mână de la mână, cu dragoste, dăruire şi nădejde, vom reuşi să ducem la bun sfârşit această frumoasă iniţiativă şi să contribuim astfel împreună la întărirea şi proslăvirea credinţei strămoşeşti pe meleagurile natale.
Aşa să ne ajute Prea Milostivul Dumnezeu.
Rechizitele bancare se anexează:
Instituția Religioasă Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
Codul Fiscal: 34214954
Codul IBAN: MD15ML000000002251746224 (lei, dolari, euro)
Codul Băncii: MOLDMD2X346
BC “Moldindconbanc” S.A. filiala Ungheni
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni