Marți, 24 octombrie 2017, Înâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a primit în audienţă pe Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, cu care a discutat mai multe aspecte ale vieţii Eparhiale.
Episcopul Petru a venit cu o amplă dare de seamă a activităților din ultima perioadă, primind îndemnurile şi sugestiile Mitropolitului pentru activitatea ulterioară.
Totodată, a fost schiţat planul activităților catehetice-misionare în cadrul parohiilor Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, în perioada imediat următoare cu participarea nemijlocită a slujitorilor bisericeşti.
Spre final, la discuție s-a alăturat egumenul Savatie (Baștovoi), poet, prozator, publicist și editor, care a primit binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a PS Petru, Episcopul locului de a înființa în satul Oricova, raionul Călărași un schit de călugări în cinstea Adormirii Maicii Domnului.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media