
Duminică, 12 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Taina Sfântului Botez asupra pruncului ARIS, în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
Menționăm că pruncul încreștinat ARIS este primul copil al tinerilor, Alexandru și Ala, fii duhovnicești de-ai Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU.
La sfârșitul Sfintei Taine, Ierarhul a felicitat părinții pruncului încreștinat, ALEXANDRU și ALA, dar și pe ceilalți nașii prezenți, îndemnându-i să ofere copilului o educație creștinească, călăuzindu-l pe drumul poruncilor evanghelice care duce spre Împărăția Cererilor.
După aceasta Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură creștină, în care a vorbit despre importanța Tainei Sfântului Botez și semnificația numelui de creștin, dar și îndatoririle creștinești ce le are față de Dumnezeu pe parcursul vieții.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa l-a împărtășit pe pruncul încreștinat, așa cum prevede rânduiala bisericească, imediat după Taina Sfântului Botez.