ÎPS Arhiepiscop PETRU a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, cu prilejul începerii Drumului Crucii spre Mănăstirea Hîrbovăț

Joi, 16 octombrie, 2025, înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

Menționăm că în această zi la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, s-a început „Drumul crucii”, procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț, care se desfășoară pe parcursul a 3 zile, pe distanța dintre Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, până la Mănăstirea Hîrbovăț.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu și de laudă Maicii Domnului, pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopopul Bisericilor din Raionul Ungheni; Prot. Grigore DODON, Protopopul Bisericilor din Raionul  Călărași; Arhim. KIRIL (Braguța), președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală; Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț; Arhim. SPIRIDON (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița, dar și alți slujitori din cuprinsul Eparhiei noastre.

Prezente la sfânta liturghie au fost și toate Starețele Mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei noastre.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale din mun. Ungheni, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

După Dumnezeiasca Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre importanța și folosul duhovnicesc al procesiunilor ce se fac în lumea ortodoxă, menționând și de se s-a binecuvântat și s-a inițiat această procesiune cu Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț.

Apoi, Ierarhul înconjurat de un impunător de slujitori, au citit în fața Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, acatistul acestei sfintei icoanei.

La sfârșitul slujbei, Ierarhul a miruit pe toți credincioșii prezenți.