Pe 20 octombrie, 2024, în Duminica a 20 după Cincizecime, la miezul nopții, în a șaptea zi de pelerinaj în Țara Sfântă, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, cu binecuvântarea Preafericitul Patriarh THEOPHIL al III-a, a sluji Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Mormânt.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a coliturghisit alături de un reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop ARISTOVULOS, de Madavov.
Sfânta Liturghie s-a săvârșit în limbile română, rusă, greacă și arabă.
La această Sfântă Liturghie deosebită s-au învrednicit a sluji și clericii participanți la pelerinaj.
Cu binecuvântarea Chiriarhului, în cadrul Sfintei Liturghii, Protodiaconul Victor ROTARI, a citit Sfânta Evanghelie în limba română, iar rugăciunea domnească, Tatăl nostru…, a fost cântată de pelerini noștri.
După rugăciunea Tatăl nostru…, pelerinii spovedindu-se, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale de a se împărtăși cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge a lui Hristos.
Menționăm și faptul că Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu întregul grup de pelerini, s-au rugat pentru pacea și sănătatea, dar și mântuirea sufletească a cinului preoțesc și monahal, dar și pentru toți dreptmăritorii creștini, din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cât și din întreaga noastră țară.
Totodată Ierarhul a pomenit în mod particular, scoțând părticele la proscomedie, rugându-se pentru toți cei ce au dorit să fie pomeniți de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în Țara Sfântă.