Vineri, 27 februarie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a participat la săvârșirea slujbei înmormântării preotesei Viorica Eremii, cea care a fost preoteasa protoiereul Vasile Eremii, parohul bisericii ,,Sfântul Prooroc Ilie” din satul Stroiești, regiunea Cernăuți.
Slujba prohodului a fost săvârșită în biserica „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Ostrița Mahala, regiunia Cernăuți, de către Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul MILETIE, Mitropolitul de Cernăuți și Bucovina și Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, dimpreună c-un impunător sobor de preoți și diaconi.
La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre grija ce trebuie să o purtăm pentru mântuirea sufletului și întâlnirea cu Hristos în viața cea veșnică, vorbind totodată și despre faptele mântuitoare ale preotesei Viorica Eremii, cea care a fost o preoteasă devotată și evlavioasă, o soție și mamă iubitoare și o bunică grijulie. Totodată Ierarhul a adresat cuvinte de mângâiere și îmbărbătare duhovnicească îndoliatei familii Eremii, Prot. Vasile și cei 4 copii dimpreună cu nepoții.
Specificăm că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru are o prietenie duhovnicească cu protoiereul Vasile Eremii, știindu-se din anii studenție de la Seminarul Teologic din Odessa.
La această slujbă de înmormântare Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost însoțit de Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu, arhim KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și viață monahală și Starețul Mănăstirii Hîrjauca, arhim SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț, protodiaconul Victor ROTARI și arhidiaconul VENIAMIN.





















































