Cine utilizează des calculatorul conectat la Internet şi crede că nu poate deveni vreodată dependent, este ca cel ce obişnuieşte să se joace cu focul trăgând mare nădejde să nu se ardă. Iată o altă înşelare a acestei maşinării a noului mileniu: credinţa că poţi fi independent în alegeri şi mişcări, când de fapt în interior se produc mutaţii de gândire şi comportament.
Un joc te captivează, eşti orb şi surd până atingi momentul maxim, şi atunci – confruntându-te cu finalul – te întrebi: Cum oare am pierdut atâta vreme cu acest joc banal, care nu mi-a adus nici un folos? Ştiu persoane care au jucat acelaşi joc timp de doi ani, un joc de copii, care avea patru comenzi – sus, jos, stânga, dreapta; dependenţa nu mai poate fi pusă la îndoială. Internetul dispune de multe arme, dar de mirare este cum ne biruie chiar şi cu armele care par neînsemnate. Aici e marea satisfacţie bolnăvicioasă: cu cât te apropii de Internet, jocuri pe calculatoare şi alte programe virtuale, tot mai mult te îndepărtezi de viaţa reală şi de frumuseţile ei aferente. Celor care vor dovezi concrete despre dependenţă le-aş da exemplul celor care, în pas cu moda, stau la Internet ore fără număr, pentru a-şi satisface un orgoliu sau un capriciu şi a se lăuda, aşa cum se laudă beţivul cu un număr record de pahare băute sau fumătorul cu pachetele de ţigări pufăite.
Dependenţa este prin urmare o boală. Medicii psihiatri au destule date să confirme că Internetul provoacă tulburări clinice, cu o cazuistică extrem
de bogată. În cazul folosirii îndelungi a Internetului apare dependenţa însoţită de sevraj. Neliniştea, frica, anxietatea, agitaţia sunt specifice utilizatorului împătimit.
Furnizorii de vise şi fantezii nu vor obosi să lupte să atragă spre dependenţă cât mai multe victime, căci armele lor se ascut, se perfecţionează şi se fac mai puternice de la zi la zi. De aceea, în unele state, se duce o luptă destul de dificilă împotriva Internetului şi a relelor pe care le provoacă. În China, de exemplu, se încearcă cenzurarea conţinutului site-urilor, în Singapore se blochează site-urile considerate a fi cu conţinut vătămător, Arabia Saudită filtrează traficul Internet prin intermediul unui server central, Siria şi Australia au luat recent măsuri asemănătoare.
Internetul este un gigant greu de stăpânit, de aceea trebuie să ne silim a înţelege că dependenţa nu este bună în nici un fel, pasiunea te duce la patimă, patima te duce la păcat, iar păcatul aduce moartea.