În Evanghelie duminicii a 28-a după Pogorârea Duhului Sfânt, ne relatează Sf. Apostol Luca faptul că mulţi dintre cei chemaţi de Dumnezeu la „Cina cea Mare” au refuzat să vină, preferând chemarea spre cele trecătoare, făcută de… Satana.
Pe scurt vorbind, iată tâlcuirea acestei parabole: Omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl. „Cina” înseamnă Sfânta Împărtăşanie, medicament pentru nemurire. Faptul că acest „Om” i-a chemat „pe mulţi“, arată universalitatea mântuirii, întrucât „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Tim. 2, 4).
„Sluga” trimisă reprezintă pe proorocii Vechiului Testament. Motivele pentru care au refuzat cina, semnifică ataşamentul prioritar faţă de cele pământeşti. Unii tâlcuitori chiar identifică „ţarina” cu lumea, „boii” cu cele cinci simţuri, „femeia” cu mintea pornită doar spre cele de jos.
„Pieţele şi uliţele cetăţii”, cu săraci, orbi, şchiopi etc., exprimă bunăvoinţa Stăpânului-Dumnezeu de a mântui şi pe cel mai decăzut dintre oameni, chiar şi pe cel care se zbate în mizeria păcatului. Faptul că slujitorul afirmă că deşi au venit mulţi la cină, „tot mai este loc”, arată că în Biserică (şi în împărăţia cerurilor) este loc pentru toată lumea. Căci Însuşi Mântuitorul a spus-o, cu alt prilej: „În Casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Trimiterea slugii la „drumuri şi garduri” înseamnă chemarea la mântuire a tuturor neamurilor, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor.
Pericopa evanghelică se încheie cu un avertisment înfricoşător: „Nici unul dintre acei bărbaţi (care M-au refuzat) nu va gusta din Cina Mea!”. Ei bine, aşa va fi, deoarece cuvântul Domnului întruchipează întotdeauna adevărul. Pentru mângâierea noastră vrem să vedem, însă, aspectul pozitiv, încurajator al acestei pilde evanghelice. Adică, să înţelegem aşa: dacă Domnul a zis că cei ce I-au refuzat chemarea nu vor gusta din Cină, înseamnă că cei care răspund chemării se vor bucura de ospăţul euharistic, vor fi fericiţi să cineze la Masa Lui.
Cu aceste simţăminte ne apropiem de slăvita Naştere a Domnului, cu nădejde şi bucurie, îndemnându-vă şi îndemnându-ne să răspundem mai întâi chemării la Cina Lui, Cină pentru care S-a întrupat şi a întemeiat Biserica, spre a ne mântui.
De vom auzi chemarea Lui şi de vom răspunde aşa cum se cuvine, nu ni se vor spune acele înfricoşătoare cuvinte „Nici unul din acei bărbaţi care au fost chemaţi nu va gusta din Cina Mea”, ci „Toţi creştinii care au fost chemaţi şi au auzit şi au răspuns şi s-au gătit cum se cuvine, vor gusta cu bucurie din Cina Mea!“.
Părintele Vasile GORDON