Armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos. (II Cor. 10,4-5)
Aproape cu toţii socotim că gândurile sunt ceva simplu şi firesc şi pentru aceasta cu naivitate ne încredinţăm lor. Însă nu trebuie să le dăm crezare, nici să le primim pe ele. În minte şi în inimă nu trebuie să lăsăm absolut nici un gând, nici rău, nici bun, pentru că acest loc aparţine doar harului lui Dumnezeu… Astfel, noi nu mai putem să adăugăm altceva. Să iubim pe Hristos şi să ne încredinţăm Lui în toate, fără cea mai mică îndoială! Iar a ne smeri, în cazul dat, devine firesc; şi firească se arată şi restabilirea în lăuntrul nostru a harului celui dumnezeiesc, care ni s-a dat tocmai pentru smerenie.
Dacă gândul nostru primeşte confirmare prin credinţă, nimeni nu poate să-l schimbe pe el atunci… Noi vom avea gânduri bune doar atunci când le vom vedea pe toate curate. Inima curată şi gândurile curate aduc sănătatea sufletească. Gândul rău împiedică harul lui Dumnezeu. Aceia care au gânduri bune, gândesc şi văd totul bun…
La începutul vieţii duhovniceşti, cei care se nevoiesc izgonesc gândurile rele prin învăţăturile duhovniceşti, prin rugăciunea neîncetată şi cu osârdia nevoinţei. Apoi, vin doar gândurile bune. Mai târziu, se opresc şi gândurile bune şi se simte oarecare pustietate, iar după aceea vine în om luminarea dumnezeiască. Părintele
Paisie Aghioritul
