Măcar o data în viață trebuie să aprindem o lumânare pentru cei pe care noi i-am jignit, i-am înșelat, le-am furat ceva sau nu le-am întors datoriile.
Numaidecât sa te rogi pentru vrăjmași, căci dacă nu te rogi e ca și cum ai turna gaz pe foc și flacăra se mărește din ce în ce mai mult. Totdeauna și pentru toate, chiar și pentru necazuri, mulțumește-I Domnului și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masa și nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mâncării. Înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea și semănatul și secerișul grânelor îl făceau tot cu rugăciune. Acum noi nu mai cunoaștem ce fel de oameni au pregătit ceea ce noi mâncăm, fiindcă de multe ori alimentele sunt pregătite cu cuvinte de hula, cu batjocură și blasfemie. De aceea neapărat trebuie să stropim cu aghiasmă de la Boboteaza deoarece ea sfințește totul și se poate mânca ceea ce am pregătit fără să ne tulburăm. Tot ceea ce mâncăm noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mâncarea pe care o mâncăm, toata natura și lumea îngereasca slujește omului. Pentru aceasta, înainte de masă trebuie să ne rugăm în mod deosebit. Nu în zadar noi spunem: „Să ai înger la masa!”. Și cu adevărat îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm din mâncare cu rugăciune și mulțumire.
Nici o picătura din lacrimile mamei nu piere în zadar! Rugăciunea mamei are mare putere. Rugăciunea îngrădește și respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugăciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere.
Sfântul Serafim de Virita
Patericul Viriței