Privește mai des în inima ta, coboară-te în adâncul ei, scoate la lumina limpede a conștiinței tot ce e rău în ea, și cu suspine de părere de rău sau cu lacrimi amare de căința schimbă tot răul ce se ascunde în adîncul inimii. Ah! Cât de mulți oameni rămân nepăsători față de inima lor: nu vor să se uite în ea și să cerceteze cu deadinsul ce răutăți s-au adunat în ea. Foarte mult pierd oamenii aceștia și în privința bunăstării lor vremelnice, dar mai ales în privința mântuirii. Îndeletnicirea de căpetenie a creștinului în această viață trebuie să fie curățirea inimii lui, pentru ca inima, curățită, să-L poată vedea în viața cea viitoare pe Dumnezeu – pentru ca cei curați cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu – și să se poată uni cu El. Fără inima curățită nu poți vedea fața lui Dumnezeu și nu te poți uni cu El. Tot ce e urâcios ori necurat nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Nici nu vor petrece călcătorii de lege în preajma ochilor tăi, urât-ai pre toți cei ce lucrează fărădelege (Ps. 5, 5).
Atât de multă nevoie are fiecare creștin să-și curățească inima păcătoasă. În viața morală și în cea obișnuită, curăția sau necurăția inimii noastre, starea ei pătimașă sau liniștită, despătimită, are foarte mare însemnătate. Atunci când inima este necurată, supusă patimii, nu așteptați nici un fel de fapte bune de la omul ce are o asemenea inimă: el nu e liber, el este rob, mânat de patima care trăiește în inima lui. Iar dacă inima este nepătimașă, liniștită, atunci totul îi merge omului ca pe roate și toată activitatea lui este nobilă, în acord cu conștiința.
Dați Bisericii și societăți oameni cu inimi cât se poate de curate, și oamenii aceștia vor fi întregi și cinstiți, drept săvârșind cuvântul adevărului dumnezeiesc, slujitori minunați ai patriei, care în scurtă vreme vor înalța bunăstarea Bisericii și a statului.
Sfântul Ioan de Kronșdat
