Miercuri, 16 octombrie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în cea de-a doua zi din pelerinaj, dimpreună cu grupul aflați în Țara Sfântă, s-au închinat cu multă evlavie și bucurie sufletească la Biserica din Betleem, Peștera Nașterea Domnului, Icoana Maicii Domnului unica care zâmbește, în peștera care adăpostește moaștele celor 14 mii de prunci uciși de Irod. Apoi s-au încheiat în Biserica unde îngerii sau arătat păstorilor și au cântat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bună voire”.
După aceasta Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu grupul de pelerini s-au deplasat la casa unde a trăit Sf. Ierarh Nicolae, cât timp a fost preot, până a plecat în Mira Liche, și tot aici au vizitat tunelul-peșteră care mergea de sub casa sântului până la biserica unde slujea
La toate locurile vizitate, s-au citi pericopele evanghelice, care fac mărturie despre acestea. De asemenea, la toate locurile de sfințenie, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu întregul grup de pelerini, s-au rugat pentru pacea și sănătatea, dar și mântuirea sufletească a cinului preoțesc și monahal, dar și pentru toți dreptmăritorii creștini, din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cât și din întreaga noastră țară.
Totodată Ierarhul pomenea în mod particular, rugându-se pentru toți cei ce au dorit să fie pomeniți de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în Țara Sfântă.
Menționăm și faptul că aici Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a donat pentru ierarhul locului un set de engolpioane, iar preotul responsabil o frumoasă cruce pectorală.