Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, aflându-se într-un binecuvântat pelerinaj, s-a închinat la moaștele Sf. Împărăteasa Teodora, din biserica ce se află nu departe Catedrala Sfântului Ierarh Spiridon din insula Corfu.
Înaltpreasfinția Sa a citit dimpreună cu pelerinii, lângă sfintele moaște, Acatistul Sfintei Teodora, după care s-a închinat, rugându-se la o icoană făcătoare de minuni ce se află în acest sfânt locaș.
Menționăm că această Sf. Împărăteasă Teodora este acea personalitate datorit căreia a avut loc Sinodul din 11 martie 843 și s-a oprit lupta împotriva sfintelor icoane, despre care se vorbește cu triumf, în fiecare an în Duminica Ortodoxiei.
În acest pelerinaj Înaltpreasfinția Sa este însoțit de Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Egumenul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, dar și de alți slujitori și credincioși.
Ca de obicei, Ierarhul, la toate locurile sfinte înalță rugăciuni pentru clerul, cinul monahal și drept măritorii creștini din Episcopia de Ungheni și Nisporeni.