Marți, 6 iunie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în cea de-a doua zi din pelerinaj, dimpreună cu grupul aflați în Țara Sfântă, s-au închinat cu multă evlavie și bucurie sufletească la Biserica din Betleem, Peștera Nașterea Domnului, Icoana Maicii Domnului unica care zâmbeste, Peștera unde sunt osemintele celor 14 mii de prunci uciși de Irod, Biserica unde îngerii sau arătat păstorilor și au cântat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bună voire”. Mănăstirea Sfântul Teodosie cel Mare, Peștera Magilor, Mănăstirea Sfântului Sava, Mănăstirea Sfânta Treime de la stejarul Mavri.
La toate locurile vizitate, s-au citi pericopele evanghelice, care fac mărturie despre acestea. De asemenea, la toate locurile de sfințenie, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu întregul grup de pelerini, s-au rugat pentru pacea și sănătatea, dar și mântuirea sufletească a cinului preoțesc și monahal, dar și pentru toți dreptmăritorii creștini, din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cât și din întreaga noastră țară.
Totodată Ierarhul pomenea în mod particular, rugându-se pentru toți cei ce au dorit să fie pomeniți de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în Țara Sfântă.