Era într-un sat un om bogat dar necredincios. Acesta din cauza supărărilor din partea copiilor, s-a îmbolnăvit rău de o boală grea de moarte, căci unul dintre copii s-a îmbolnăvit, altul a căzut în patima beției și s-a stricat casa, altul a făcut o crimă și zăcea în pușcărie pe viață, două fete și ele din cauza avorturilor una s-a îmbolnăvit de cancer și a murit, iar alta zăcea în spital.
Singurul copil, cel mai mic, rămas lângă tatăl său suferea și el pentru toate aceste întâmplări.
În ultima zi din viața sa, tatăl acestor copii nenorociți, îi striga pe toți pe nume să le spună că el pleacă în cealaltă lume și lasă lumea aceasta pentru totdeauna, dar nu se apropia de patul lui decât copilul cel mic rămas acasă.
Acesta nu pricepea ce spune tatăl despre cealaltă lume căci el nu auzise nimic decât numai despre lumea aceasta, așa cum fac de altfel mulți părinți, care nu spun copiilor că există o viață veșnică a sufletului, nu numai aceasta a trupului care se sfârșește curând.
Atunci copilul își întrebă tatăl: tăticule, dar unde te duci acum, ai tu acolo altă casă, ai și acolo moșie, ai și altă avere tată?
Întrebarea copilului străpunse inima tatălui și în clipa aceea își văzu zădărnicia vieții și osânda ce-l aștepta în iad, dar acum era prea târziu, prea târziu. Peste ceva clipe își dădu sufletul și plecă într-o lume unde nu avea nimic că cele strânse în lumea aceasta, le lăsă pentru totdeauna.
Așadar, dragi părinți, rețineți, în zadar dai copiilor toate cele pământești dacă nu le-ai dat averea cea mai scumpă, Credința în Dumnezeu și morala creștină.
