Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire sufletească.
Înţelepciune, drepţi! Nu vom greşi dacă vom tâlcui aceste cuvinte astfel: înțelpciunea creştinului cosntă în trezvia şi simplitatea inimii.
Să luăm aminte!, adică să ascultăm cu atenţie.
Drepţi primind…, adică să primim Sfintele Taine cu luare-aminte şi din toată inima.
Desele răspunsuri cu glas mare: Doamne miluieşte; Dă Doamne; Ţie, Doamne ne aduc aminte, în primul rând să stăm cu toţii înaintea lui Dumnezeu, Care ia aminte la rugăciunile noastre; în al doilea rând, că noi, robii Săi, trebuie să împlinim voia Lui, iar cei ce o calcă merită o aspră pedeapsă.
Capetele noastre Domnului să le plecăm! Arată că stăm înaintea feţei Domnului şi ne predăm Lui cu smerenie.
Sf. Ioan de Kronstadt
