În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni.
Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de stricăciunea dumnezeieştii văpăi! Acesta este mesajul de pocăinţă pe care îl desprindem din Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
La finele canonului, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Preotul Sava BÂRLIGA, a ținut o predică pe tema ,,Plânsul adamic, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul” Marele Canon este imnul tristeţii profunde şi al pocăinţei cutremurătoare. Omul, care simte greutatea păcatului, care gustă amărăciunea vieţii îndepărtate de Dumnezeu, care înţelege dimensiunile tragice ale înstrăinării firii umane, prin cădere şi prin îndepărtarea de Dumnezeu, se întristează. Se smereşte. Suspină adânc şi începe brusc să plângă cu tânguire. Un plâns însă care mântuieşte, fiindcă deschide drumul pocăinţei. Drumul care aşază existenţa umană alături de Dumnezeu, Izvorul vieţii celei adevărate şi al comuniunii inefabile al harului şi al bucuriei. Despre plâns şi despre cântecul de jale însuşi poetul vorbeşte în primul tropar al Canonului său: „De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?”.