
Pentru noi, ortodocșii, relația noastră cu Dumnezeu, a fiecăruia dintre noi, este personală. Nu încape loc de lecții de morală, aici. Ceea ce pentru mine este păcat, nu este și pentru celălalt. Ideea păcatului este foarte personală. Putem vorbi doar la modul general…
De aceea vedeți că Evanghelia nu conține porunci negative, cât pozitive. Nu spune „Este interzis”, cât spune „Fericiți cei blânzi…” „Fericiți cei ce…, fericiți…” Îți prezintă un mod pozitiv prin care să abordezi lucrarea duhovnicească. În măsura în care poți, înaintează în blândețe. În măsura în care poți, înaintează în smerenie. În măsura în care poți, devino milostiv. Fii făcător de pace pe cât poți.
Citim în Pateric, de exemplu, despre acel mare postitor, care nu mânca nimic 40 de zile. Și a fost ispitit cu gândul: „Poftim, ce departe am ajuns!” Îl ia, atunci, Îngerul și îl duce la ascetul de lângă el, care se târa pe jos. „Acesta doar de două zile nu mănâncă, dar este mai avansat duhovnicește decât tine!” Doar de două zile postea și era mai avansat duhovnicește. Păcatul și lucrul bun sunt personale.
Povestește un Avva, despre cum, odată, a ajuns în regiunea lui un vas plin cu captivi, femei și copii. Și pe două fetițe mici de doi ani, le iau, pe una o maică stareță, și o crește în mănăstire, și pe cealaltă o ia o doamnă care administra o casă de prostituție. Gândiți-vă cum le vede Dumnezeu pe aceste două ființe. Una va crește într-un mediu virtuos, va avea oportunități, se va educa… Cealaltă, din prima secundă, va fi în cel mai urât mediu. Oare cât va cântări virtutea sau căderea uneia, în comparație cu virtutea sau căderea celeilalte? Cât va cântări? Cealaltă crește efectiv în mijlocul răului, altceva nu știe… Prima are ocazia să afle, să aleagă…
Unul dintre psihiatrii cu care colaborez pentru niște conferințe, foarte înzestrat, simțeam că se apropia de mine într-un mod aparte și aveam o comunicare duhovnicească mai deosebită. Și i-am spus: „Tu ai ceva bun în tine și poate te ferești să îmi spui.” Îmi răspunde: „Știi, Sf. Arsenie a fost fratele bunicii mele”. Sfântul Arsenie din Capadocia! Deci acel om era din familia sfântului! Și îi spun „Ia zi-mi, cum era acest om?”. Pentru că bunica lui îl cunoscuse. „Impetuos, glumeț, Auziți! tachina, se enerva, și când se enerva dădea un picior în masă de o azvârlea cât colo”. Și spune Sf. Paisie că aceste sfinte nebunii îl emoționau mai mult decât virtuțile lui. Știți, Sfinții, când simt că ceilalți își dau seama de Harul lui Dumnezeu din ei, îl ascund.
-Dar, nu este nevoie acum să începem să lovim cu picioarele… Dar, nu avem de ascuns așa de mult Har! Asta vă salvează! Oricum, pe Sf. Arsenie cu greutate îl puteai vedea ca pe un sfânt. Dar când punea mâna pe un om bolnav, se făcea sănătos. Cum îi apropia Sfânta Evanghelie de cap și făcea semnul Sfintei Cruci deasupra lui se ridica în picioare. Nu mai era nevoie de niciun doctor! Dar cum cineva îl făcea sfânt, în special femeile, începea să facă pe nebunul.