Lumea contemporană nu a putut să-și organizeze viața așa încât să aibă destul răgaz și destul timp liber pentru rugăciune și contemplarea vieții Dumnezeiești. Pricina acestora este o patima arzânda de „a avea”. Această patimă a iubirii de agonisire, Sfântul Pavel a numit-o „închinare la idoli” (Col. 3:5), iar Sfântul Ioan Scărarul „fiică a necredinței”.
Oamenii văd în cunoștințele lor știintifice, bogăția lor duhovniceasca, fără să bănuiască că exista o altă cunoaștere mai înaltă și o bogăție cu adevărat neasemuită, aducătoare de adâncă odihnă. În goana după confortul material oamenii și-au pierdut confortul duhovnicesc, și astăzi dinamismul materialist, din ce în ce mai mult își asumă un caracter deavolesc.
Din punct de vedere creștinesc, această tragedie de pe pamant, este urmarea neascultării. Adam a râvnit la îndumnezeire, la viața veșnică, rupând legătura cu Tatăl și Creatorul său. A te hotărî să-L urmezi Pe Hristos, înseamnă a te expune la suferință.
În lume ne scăldăm în atmosfera și admirația păcatului. Trăim cu ușurință si foarte adesea, ne rușinăm să ne mărturisim credința, să spunem că suntem creștini. Civilizația în care trăim este o cultura a căderii.
După două războaie mondiale – și războaiele sunt, prin excelență, consecința păcatului – lumea contemporană a pierdut harul Sfântului Duh.
Cuviosul Sofronie Saharov
