24 septembrie 2017. În Duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci cînd prăznuim şi odovania Naşterii Maicii Domnului, Presfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la primul nivel al Catedralei Episcopale „Sf. Ap. Petru și Pavel” cu hramul ,,Sf. M. Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii Hîncu.
Chiriarhul a fost întîmpinat de stareţa mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) împreună cu obştea monahală şi pelerinii veniţi la rugăciune. Alături de Ierarh, au liturghisit, soborul de preoți și diaconi slujitori a sfintei mănăstiri.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: “Iubiţi credincioşi, Dacă citim cu atenţie Sfînta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Apostoli, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele Sfinţilor Părinţi putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfînta Cruce.
Dintre acestea multe, la sfîrşitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întîmplat în părţile Indiei.
Într-un oraş de acolo unul din creştini s-a mutat din alt oraş şi a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credinţă cu el, zicînd: „Acesta este Dumnezeul creştinilor”. Răspîndindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea pînă la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea şi i-a poruncit să i-o arate. Şi erau de faţă ca la trei sute de bărbaţi în jurul dregătorului. Deci, luînd-o el în mîinile sale şi uitîndu-se la ea cu luare aminte a întrebat pe ai săi, dacă cu adevărat este Dumnezeul creştinilor. Iar unul a răspuns: „Da, Acesta este cu adevărat!” Atunci a zis eparhul: „Acesta este Dumnezeul care ajută creştinilor, un osîndit şi un spînzurat?” Şi au scuipat toţi Crucea şi au înapoiat-o în mîinile aceluia care o adusese.”