Importanța cărții Sfântului Proroc Daniel din Vechiul Testament este foarte mare. Este cartea care menționează pentru prima dată numele unor îngeri: Gavriil (Gabriel) și Mihail. Îngerul Gavriil îi tâlcuiește profetului semnificația celor 70 de ani vestiți de Prorocul Ieremia pentru exilul babilonian. Sunt de fapt 70 de săptămâni de ani până când se va unge Sfântul Sfinților, iar apoi Cel Uns va pieri și va veni prăpădul peste cetatea Ierusalimului. Detaliile numerologice de aici au pus pe jar mințile bibliștilor și, așa cum am spus deja, au dus la încercarea multora, în special din lumea neoprotestantă, de a calcula venirea a doua lui Hristos și sfârșitul lumii. Comentatorii patristici (de pildă Teodoret de Cir) au privit însă nu în viitor, ci în istorie: cele 70 de săptămâni de ani se împlinesc când S-a născut Cel Uns, adică Mântuitorul Hristos.
Capitolul 3 al cărții lui îi are ca protagoniști pe cei trei tineri care, pentru că au refuzat să se închine unui idol colosal, au fost aruncați într-un cuptor încins. Au fost însă izbăviți de Dumnezeu și apărați de un înger care s-a arătat alături de ei în vâlvătaia focului.
A doua parte a cărții lui Daniel conține viziuni (vedenii sfinte), ceea ce îl plasează pe profet în fruntea literaturii apocaliptice. Înțelesul acestor viziuni a frământat minților multor creștini, iar unii, chiar și recent, s-au aventurat să calculeze pe baza cărții lui Daniel vremea când va veni sfârșitul lumii. Orice asemenea calcul este sortit eșecului, pentru că despre ceasul cel din urmă nu știe decât Dumnezeu.
Capitolul 7 conține viziunea despre Cel Vechi de Zile și Fiul Omului. Cel Vechi de Zile, înconjurat de mulțime de îngeri, stă așezat pe un tron de foc cu roți și ține deschise cărțile vieții. De El Se apropie venind pe nori Fiul Omului, iar Cel Vechi de Zile îi oferă Fiului Omului stăpânirea întregii lumi (7, 13-14). Părinții au tâlcuit diferit această viziune. Pentru unii (Sfântul Ipolit al Romei, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Ieronim) Cel Vechi de Zile este Tatăl, iar Fiul Omului este Hristos, a Cărui dumnezeire de pildă se dovedește pentru că primește aceeași cinste ca și Tatăl. Alți părinți însă (Sfântul Chiril al Alexandriei și Sfântul Ioan Damaschin) au văzut în Cel Vechi de Zile firea dumnezeiască a lui Hristos, iar în Fiul Omului firea omenească. Într-adevăr, la începutul Apocalipsei din Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos apare ca bătrân, cu părul alb, ceea ce ar justifica identificarea Lui atât cu Cel Vechi de Zile, cât și cu Fiul Omului, un titlu obișnuit pe care Hristos îl asumă în Evanghelii.
Pe linia primei interpretări s-au dezvoltat tipare iconografice în care Tatăl apare ca bătrân, iar Fiul ca tânăr. Aceste modele, prezente îndeosebi în Apus, sunt foarte răspândite și în Răsărit. În Rusia însă, marele sinod de la Moscova (secolul al XVII-lea) a interzis orice reprezentare a lui Dumnezeu Tatăl, pe care nimeni nu L-a văzut și pe Care de fapt Fiul Îl face cunoscut.
Sfârșitul cărții vorbește despre vremea de strâmtorare și de venirea îngerului Mihail, când se va petrece și învierea de obște. Acest text din capitolul 12 capătă o semnificație deosebită, fiind singurul din Vechiul Testament care vorbește explicit despre învierea de obște: unii vor învia spre viață veșnică, iar alții spre osândă veșnică.
Cartea profetului Daniel este poate cea mai surprinzătoare din Biblie. Este singura redactată în trei limbi: ebraică, aramaică și greacă, aceasta pentru că deja din versiunea ebraică cam o jumătate din carte (2, 4-7) era scrisă în aramaica imperială folosită în Imperiul Pers, iar apoi, în versiunea greacă, au fost adăugate unele capitole redactate chiar în greacă: Istoria Suzanei (așezată la începutul cărții), Cântarea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri (inserate la capitolul 3) și Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel (la finalul cărții). Toate aceste adaosuri din versiunea greacă sunt puse ca niște cărți separate în –Biblia Sinodală românească, dar ele făceau parte chiar din cartea profetului.
Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă
Sursa: Ziarul lumina
