(câteva gânduri cu referire la zarva, cheiltuiala şi oboseala ce se face în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă)
În preajma Sfintelor Sărbătorilor de iarnă, în mod deosebit, împodobirea bradului a devenit nu doar o preocupare printre multele treburi, ci şi o acţiune care prilejuişte bucurie, atât celor maturi, dar mai cu seamă celor mici. Bucuria poate devine mai profundă și de amploare, dacă am cunoaște importanța și semnificația lucrurilor ce le înfăptuim și a obiectelor care le folosim, mai ales în cadrul unor sărbători. Întrucât nu ne propunem să facem un studiu de caz despre bradul împodobit, vom trece peste toate legendele și unele relatări istorice, ce vorbesc de semnificația și istoria acestuia și vom specifica doar câteva momente importante.
Chiar dacă unii ar zice că acest obicei, de a împodobi bradul, nu are nimic comun cu creștinismul, deoarece vine de la popoarele păgâne, totuși vom aminti că în unele rânduieli creștine, în decursul istoriei, au parvenit preocupări sau obecte mai puțin creștine, cărora li s-a dat o altă semnificație și, astfel, îmbrăcate fiind în haina unei învățături creștine și folositoare pentru mântuirea sufletului, au fost acceptate ca atare şi nepericuloase mântuirii. Putem afirma că, așa stau lucrurile și în ceea ce ne privește cu împodobirea bradului la creştini.
Despre semnificație creștină a bradului împodobit, vorbea foarte frumos un actual patriarh ortodox, care spunea: „Bradul poate fi socotit fără greşală că este un simbol al sufletului. După cum bradul este permanent verde, așa și sufletul creștinului trebuie să fie permanent viu, căci culoarea verde este simbolul vieții, a tot ce este viu. Dar nu este deajuns ca sufletul să fie doar viu, mai ales în timpul sfintelor sărbători, că nici bradul nu-l pune cineva în casă doar să stea așa, ci îl împodobește, deoarece un brad neîmpodobit nu are nici un farmec. Agățăm de brad tot felul de jucării, betele, mai nou punem și luminițe pe care le aprindem ca să dea un aspect și mai bogat, și mai frumos bradului. La fel trebuie să fie și sufletul creștinului la sfintele sărbători împodobit cu tot felul de fapte bune, și nu doar împodobit prin faptul că le-a făcut odată, ci mai ales împodobit și luminos să fie sufletul, de faptele ce trebuie făcute chiar în zilele de prăznuire”.
Dacă Hristos ne spune: „Cine iubește pe mamă, pe tată, pe soție…, mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”, tot așa ne-ar putea spune astăzi astfel: „Cine se îngrijește de brad, de masa de sărbătoare, de daruri, de vacanţe, mai mult decât de sufletul său, nu este vrednic de Mine sau nu este creștin adevărat”. Nu e rău și chiar trebuie, să iubim părinții și apropiații; să ne îngrijim și material de unele sărbători, dar atât iubirea, cât și grija de cele lumești să nu fie mai mare decât iubirea față de Dumnezeu și grija față de suflet.
Cât de frumos și totodată creștinește ar fi, dacă și sufletul ar avea parte de atâta împodobire, pregătire și curățenie, după cum au parte bradul, casa și mai ales masa, la sfintele sărbători. Cât de frumos și plăcut ochiului este când mergi noaptea prin diferite localități și vezi fie în curte, fie la geam, fie la streșina casei podoabe de sărbători şi luminițe arzând. Dar cât de creștinește, și de îmbucurător pentru Dumnezeu ar fi, dacă ne-ar vedea tot atât de împodobiți, tot atât de luminoși și pregătiți cum este bradul, casa și curtea casei noastre. Oare nu este o neghiobie înaintea lui Dumnezeu, și oare nu-I provocăm o durere în plus când ne vede că facem atâta osteneală și mai ales chieltuială, la sfintele sărbători?
Atunci când ne vin în ospeție părinții, prietenii, nașii, așa cum e și firesc, îi servim cu bucate deosebite şi sofisticate, cu vin licoros şi băuturi alese. Le mai arătăm ce achiziție am făcut (telefon, plazmă, șubă, leptop etc.) şi, nu e prea rău că facem aceasta. Dar să ne închipuim că în ziua sărbătorii ne vine în ospeție pe neprins de veste Hristos. Zic pe neprins de veste, deoarece nu prea îl aşteptăm. O! şi de-am avea parte de-o asemenea vizită, ce-I arătăm, cu ce-L servim, cu ce-L impresionăm? Că doar Hristos nu servește nimic din ce avem noi pe masa de sărbătoare şi nu se impresionat de achizițiile noastre. Vom putea oare să-I arătăm un suflet curățit prin spovedanie și întărit prin Sfânta Împărtășanie? Îi vom putea arăta o imină plină de iubire față de tot ce este sfânt, o inimă plină de blîndețe și iertare față de cei care ne-au greșit? Iată cam cu ce am putea să-i „stăm înainte” lui Hristos. Iată de ce s-ar putea bucura presupusul nostru Oaspete.
Chiar dacă au mai rămas zile puține până la marea sărbătoare a Nașterii Domnului (se are în vedere pentru creştinii ce ţin pe stil vechi), totuși mai avem posibilitate să ne pregătim duhovnicește, ca să fie și sufletul nostru împodobit ca bradul, să fie curat ca și casa în care locuim, iar inima să fie tot atât de bogată cum este masa de sărbătoare. A te pregăti duhovniceşte de această măreaţă sărbătoare înseamnă să te spovedeşti, să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, să-ţi cureţi sufletul şi inima de răutate prin pocăinţă adevărată, să vii cu toată sinceritatea și smerenia în fața lui Dumnezeu, arzând de dorinţa să fii cu El și, să-ţi deschizi cu toată dragoste sufletul, pentru al primi pe Hristos în inimă, măcar ca în ieslea sărăcăcioasă din Betleem. Iar dacă Hristos va sălășlui în inima noastră, atunci sigur că întreaga noastră viață va străluci mai mult decât luminițele din geam, va fi mai împodobit decât bradul, va fi mai curat decât casa și mai bogat decît masa de sărbătoare în capul căreia ar trebui să fie chiar Hristos, că doar e ziua de Naștere a Lui.
Şi apropo, dacă tot îi cinstim ziua Lui de Naştere, ce cadou îi dăm, ce dar deosebit i-am pregătit? Dacă mergând la ziua cuiva de naştere, e numaidecât să-i duci un cadou şi dacă celor mici le dăm diferite daruri, oare credeţi că lui Hristos nu i se cuvine nici un dar? Bineînţeles că darul suprem ce am putea să i-L dăm este sufletul nostru curat, însă, cu părere de rău puţini despunând de asemenea daruri, am putea să-i dăruim lui Hristos împăcarea noastră cu toţi cei din jur, iertarea din inimă faţă de toţi cei ce ne-au greştit şi ne-au întristat, rugăciunile umilincioase, metaniile după putinţă, milosteniea faţă de cei săraci şi amărâţi, dar şi alte daruri asemănătoare.
Şi mai este ceva foarte important, când e ziua cuiva de naştere mergi tu la el să-l feliciţi, nu stai acasă şi-l aştepţi să vină ca să-i dai cadoul. La fel şi de Naşterea Domnului să mergem la Casa Domnului, adică la Sfânta Biserică. Acolo să-i ducem darul nostru sufletesc şi să-L slăvim cu toţii laolaltă. Iar de aici să-L luăm în inima noastră cu noi acasă şi astfel, nu doar casa, masa, dar şi viaţa ne va fi mult mai luminoasa şi mai plină de bucurie şi fericire.
Prot. Ștefan RÎMBU
