Hristos Se naște tot singur, umil și nebăgat în seamă. Prea puțini magi și păstori Îl mai caută acum. Și prea mulți acoperim, ascundem, facem uitată Nașterea Sa cu multe zgomote, cu multă vorbărie și multe luminițe artificiale, cu sclipici, cu beculețe și cu fast orbitor. Ca nu cumva să auzim chemarea Lui… Vrem să ne bucurăm, vrem să avem neapărat un „Crăciun fericit”, dar… ca să ne putem bucura, ca să putem fi „fericiți”… e neapărat nevoie să ne debarasăm de Hristos, ca gândul la El să nu stea cumva în calea „bucuriei” noastre. „În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10).
Și astăzi Maica Fecioara cu greu găsește inima în care să poată sălășlui curăția ei, cum nici atunci nu a aflat unde să poposească spre a naște pe Iisus. Cine oare o mai urmează astăzi în smerenie, în curăție feciorelnică, în ascultare, în dragoste pe Născătoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregătit și azi să-L nască în sine pe Dumnezeu, să-L primească în casa proprie?
Dumnezeul ce ni S-a născut astăzi a venit în lume nu ca să avem ce să celebrăm formal și simbolic, nici ca să ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai puțin decât ca să se facă Fratele nostru! Hristos a venit în lume nu doar ca să ne mântuiască, ci ca să ne facă frații Lui, ca să ne altoiască pe trunchiul Sau și să ne dăruiască Viață din Viața Tatălui. Viața dumnezeiască adevărată, nu poezie! Viață dumnezeiască adevărata, nu teorie!
Hristos S-a născut ca noi să nu mai trăim satanei, lumii și noua înșine, să nu mai slujim nimicului, ci ca să ne naștem și noi EFECTIV și SIMȚIT, în taina Duhului, ca fii ai Tatălui. Scopul întrupării Lui suntem noi, este nașterea noastră din nou, pentru Împărăția veșnică, prin baia pocăinței! Aceasta este Taina „cea din veac ascunsa” și aceasta este „vestea minunata” ce ni s-au împărtășit acum direct din Cer, de Însuși Fiul! Dar cine le mai știe și le mai crede astăzi, cine le dorește, cine le primește?
Cine Îi deschide și lui Hristos poarta inimii acum de sărbătoarea Nașterii Sale? El este Colindătorul Care, precum în cântecul sfâșietor al lui Tudor Gheorghe, înlăcrimat, plăpând și tremurând de frig „stă la poartă și nu zice nimica”, așteptând că cineva să-I înțeleagă „vestea Sa cea ne-lumească”, și să-i deschidă spre a cina împreună cu El, în taina inimii! Noi vom fi cei care îl vom primi sau cei care îl vom lăsa afară să bată și să plângă la poarta inimii și sufletului nostru?
Maica Arsenia,
Calea spre vindecarea inimii
