Vezi creştine că, atunci când apune soarele, se face întuneric şi beznă în lume şi nimic nu se vede, albul de negru nu se osebeşte şi cu neputinţă este a cunoaşte unde se află prăpastia sau drumul cel neted şi unde se găseşte pierzania sau locul ferit de primejdie. Cugetă dar ce întuneric se poate sălăşlui într-un suflet şi ce negură îl învăluie atunci când nu are harul lui Hristos înlăuntrul său. Un asemenea suflet nu poate să osebească răul de bine şi paguba de folosul său şi umblă orbecăind. Această întâmplare te învaţă să fi alături de Hristos şi să te rogi Lui, Luminii celei Adevărate, pentru ca şi în sufletul tău să strălucească lumina harului Său şi să nu rătăceşti vătămîndu-te pe căile întunericului.
Vezi că aceia care s-au abătut din drumul cel bun şi s-au rătăcit îşi caută o călăuză, care i-ar putea povăţui pe calea cea dreaptă şi i-ar duce până la locul unde ar voi să ajungă. Această întâmplare, care se repetă atât de des cu cei ce vieţuiesc în lume, te învaţă că asemenea ne-am rătăcit noi toţi când, urmând sfatul duhului celui viclean, am făcut neascultare de Dumnezeu şi, depărtându-ne de patria noastră – Cerul, pentru care am fost zidiţi de Dumnezeul nostru –, hoinărim prin pustiul acestei lumi. Iar de vreme ce noi, rătăciţi fiind, singuri nu vom putea ajunge nicidecum în Patria cerească, ni se cuvine să ne căutăm o călăuză pricepută într-o astfel de lucrare însemnată şi trebuincioasă. Cea mai bună călăuză pe drumul mîntuirii este Hristos despre care însuşi Tatăl Ceresc spune: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!” (Matei 17, 5). Deci întreaga Lui viaţă sfântă şi dumnezeiască să ne fie nouă chip de îndreptare a năravurilor noastre celor rele cu care ne-am născut din Adamul cel vechi, urmându-I să nu ne abatem de la calea mîntuirii, ca astfel să avem nădejde că vom ajunge în Patria cerească.
Sfântul Tihon din Zadonsk
Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi
Editura Sophia, Bucureşti, 2011,
