
Marți, 15 iulie 2025, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, de pe Chiscul Ostașului, din orașul Nisporeni, cu prilejul sărbătoririi hramului acestui așezământ monastic.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de către Stareța Sfintei Mănăstiri, Egumena ANIMAISIA (Cernea), duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul ZOSIMA, dimpreună cu obștea, soborul de slujitori și numeroși credincioși prezenți la hramul mănăstirii.
Dumnezeiasca liturghie a fost săvârșită în biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului” de la subsolul impunătoarei bisericii în construcții în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și viață monahală, Arhim. ZOSIMA (Matei), duhovnicul mănăstirii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrjauca, dar și alți slujitori din cuprinsul Eparhiei noastre.
Prezente la sfânta Liturghie au fost și Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu; Egumena BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa; Egumena SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești, care au dat și răspunsurile liturgice.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură relatând secvențe din viața măritului Voievod Ștefan Cel Mare, după care a felicitat pe toţi vieţuitorii, ostenitorii şi binefăcătorii Sfintei Mănăstiri, cu ziua hramului.
După aceasta s-a făcut înconjurul bisericii, așa cum este rânduit în ziua hramului, cu citirea a patru pericope evanghelice din cele 11 a învierii.
La sfârșit, Chiriarhul a oferit Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești unor binefăcători ai aceste Sfinte Mănăstiri.
După aceasta, Egumena ANIMAISIA a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență, slujire, binecuvântări și povețe duhovnicești, exprimându-și recunoștința și față de prezența tuturor slujitorilor, ctitorilor și închinătorilor.