Virtutea ta nu se arată atunci când eşti mângâiat (cu mângâierea şi fiarele devin mieluşei – zice proverbul), ci atunci când eşti insultat, în funcţie de reacţia ta la insulta primită, treci sau nu testul!
Dacă împlineşti porunca lui Hristos: Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (Lc. 6, 28), eşti creştin model. Dacă te împotriveşti şi răspunzi jignirii cu altă jignire, atunci cazi şi tu la nivelul celui ce te-a jignit.
Să zicem că te-a jignit vecinul tău. Te-ai supărat? O să ai insomnii. De ce? Pentru că vorbele lui te-au atins. Le-ai pus la inimă. Dacă ţi-ar fi dat un sfat bun, l-ai fi aruncat ca pe un gunoi şi ai fi rămas liniştit. Vezi cum funcţionezi? Şi de ce funcţionezi aşa? Pentru că înăuntrul tău stăpânesc patimile necurate care nu suferă să fie lovite, de aceea te şi chinuiesc.
Să închizi gura lumii nu poţi. Poţi însă să faci altceva: să închizi urechile tale, ca tot ce auzi să nu coboare la inimă şi să-ţi tulbure patimile. Cu alte cuvinte, va trebui să iei atitudine faţă de „loviturile” pe care le primeşti. Sfântul Ioan Gură de Aur îţi dă şi o „reţetă”, zicând: „Spune-mi, dacă cineva zice că soarele este negru, pe cine afectează? Pe soare sau pe el? Cu siguranţă că pe el însuşi.” Acelaşi lucru este valabil şi pentru cel care te jigneşte. Pe sine se jigneşte, pe el se batjocoreşte. Reţine că, „cel ruşinat nu este cel care aude înjurăturile, ci cel care le rosteşte.”
Dar mai gândeşte-te şi asta, oare de ce te jigneşte aproapele? Fără motiv? Nu cumva eşti şi tu vinovat? Nu cumva l-ai supărat? Sigur, undeva ai o vină şi tu, cât de mică! Căci şi un proverb spune: „Cearta de unul singur nu iese!”
Sfântul Nectarie de Pentapolis avea muncitori la mănăstire la Eghina. Pe când munceau în soare, a mers sfântul şi le-a dat un sfat. Aceştia s-au înfuriat şi s-au pornit împotriva lui cu cuvinte necuviincioase. Sfântul s-a retras şi şi-a făcut autocritica. Nu a spus: „Eu sunt arhiereu, eu îi hrănesc şi ei se poartă astfel cu mine?” Ci, ca un smerit ce era, s-a gândit: „Sunt muncitori, muncesc asudaţi în soare, şi mă duc şi eu peste oboseala lor să le fac reproşuri. Eu sunt de vină.” S-a smerit, şi-a asumat răspunderea, şi-a cerut scuze şi aceia s-au liniştit!
Arhimandrit Vasilios Bacoianis
Vorbele pot răni. Cum să nu greşim prin cuvânt
Editura, De Suflet
