Gândurile urâte arată că mintea omului are o formă de boală duhovnicească

Sfântul Marcu Ascetul învaţă că trei sunt mişcările minţii: „Trei sunt locurile spirituale la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire şi cel împotriva firii”.

Mişcarea minţii împotriva firii este când ea nu vede dreptatea şi Pronia lui Dumnezeu, ci socoteşte că oamenii o nedreptăţesc, şi, astfel, se răzvrăteşte împotriva lor. Cu alte cuvinte, mişcarea minţii împotriva firii este când ea pleacă de la Dumnezeu şi se răspândeşte în cele zidite prin mijlocirea simţurilor. Atunci îi vede pe ceilalţi vinovaţi de orice rău ar exista în jurul său.

Mişcarea minţii după fire este când mintea nu se preocupă cu cercetarea celorlalţi, ci, orice s-ar întâmpla, „se descoperă pe sine ca pricina gândurilor rele”. Atunci cunoaşte pricinile din care au odrăslit patimile şi se mărturiseşte lui Dumnezeu. Altfel spus, în loc să arunce vina asupra celorlalţi, aşa cum au făcut Adam şi Eva, omul se învinovăţeşte pe sine însuşi şi se luptă pentru a se tămădui.

Mişcarea minţii mai presus de fire este când omul dobândeşte roadele Preasfântului Duh. În această stare mintea se uneşte cu Dumnezeu şi se bucură de prezenţa Lui. Când mintea se luminează şi se uneşte cu Dumnezeu, devine „fără formă şi fără întipărirea vreunui chip”, adică se izbăveşte de imagini, de închipuiri şi de gândurile drăceşti. Are gânduri bune şi astfel se simte slobodă de îngrădiri. Aceasta întrucât gândurile urâte care se îndreaptă împotriva lui Dumnezeu, împotriva semenilor şi a altor lucruri sunt urma bolii minţii. Vedeţi ce mare însemnătate au mintea şi inima în boală şi în tămăduirea omului şi, în genere, în viaţa duhovnicească?

Mitropolitul Ierotheos Vlahos