Astăzi cinstim naşterea celui mai mare între cei născuţi din femeie (Matei 11, 11), a celui mai mare om după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astăzi slăvim naşterea Zorilor care au premers zilei arătării lui Hristos, anunţată în această lume. Astăzi slăvim naşterea pustnicului, a pruncului şi a omului pustnic, cel care a făcut cunoscut şi a arătat lumii pe Dumnezeu în trup. El este întâiul, el este cel mai important martor. Iată, imediat după naştere, Irod l-a căutat ca să-l omoare; atunci când a ucis pruncii din Betleem (Matei 2,13-18) şi nu l-a găsit pe pruncul Ioan, pe care mama sa l-a dus în pustie şi l-a ascuns în peşteră; el a trimis soldaţi în templu şi acolo îl ucid pe Sfântul Zaharia, tatăl său.
Nimeni, înaintea acestui mic prunc, nu a mai cunoscut acea bucurie pe care a făgăduit-o Arhistrategul. Iar mama, sărmana mamă, a murit în peşteră şi a lăsat pruncul tânăr de ani, şi nimic mai mult, l-a lăsat singur. Cine a avut grijă de el, căci el a rămas în pustie? Copil fiind, nu s-a arătat până la cei treizeci de ani ai săi, după Evanghelia dumnezeiască, ca Propovăduitor al Evangheliei, ca Premergător al lui Hristos. Cine l-a crescut în pustie, cine? Îngerii.
Când s-a născut pruncul, după opt zile trebuia să i se pună numele. Când prietenii au vrut să-i pună numele tatălui său, Zaharia, Sfânta Elisabeta s-a împotrivit acestora şi i-a pus numele de Ioan, după descoperirea Sfântului Duh (Luca 1, 60). Atunci i-a dat o tăbliță, o scândurică, Sfântului Zaharia, ca să scrie care este numele său, şi el a scris „numele lui este Ioan” (Luca 1, 63). Şi ce înseamnă numele Ioan? Înseamnă har, milostenie de la Dumnezeu, cea mai mare milostenie. Şi atunci, abia de atunci a început să vorbească Sfântul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit despre prunc că este Proroc al Dumnezeului Celui înalt şi că este trimis în această lume ca să gătească calea Domnului (Luca 1, 64-76).
Ce a fost înaintemergătorul în această lume? El nu a vrut să aibă nimic în această lume, nu a vrut niciun bun al lumii acesteia, nicio bogăţie a lumii acesteia. Nu a avut nici acoperiş deasupra capului, nici pâine n-a mâncat, s-a hrănit cu miere sălbatică, a avut pe el numai o haină din păr de cămilă (Marcu 1, 6). Aceasta a fost totul. Toată averea sa. A trăit în pustie, însă atunci când a privit spre oameni a văzut până la capătul pământului o nesfârşită pustie din nisip. Căci această lume este transformată din Rai, într-o înfricoşătoare pustie a morţii, în pustia păcatului.
Şi ce a fost viaţa sa dacă nu o necontenită mucenicie din leagăn până la mormânt: pustia, nisipul, viziunea înfricoşătoare a păcatelor omeneşti, a morţii omeneşti – bucurie nu a fost pentru el. Se spune că niciodată nu a râs. La fel scriu şi martorii oculari ai Domnului Hristos că Domnul Hristos nu a râs niciodată în această lume. Cum să râdă Dumnezeu, Care vede oamenii robiţi morţii din toate părţile? Cum să râdă şi Înaintemergătorul.
El pregăteşte sufletele oamenilor pentru venirea Mântuitorului lumii. Cum le pregăteşte? Prin pocăinţă! Aceasta era singura virtute care conducea la Dumnezeu, şi atunci, şi acum. Priviţi astăzi în voi înşivă şi în lumea din jurul vostru: iată, ce vifor al păcatelor, ce furtună a păcatelor, fărădelegi, grozăvii, nori! Ce îţi rămâne de făcut, frate? Să te pocăieşti pentru tine şi pentru fraţii din jurul tău, pentru oamenii din jurul tău. Sunt mulţi care nu vor să se pocăiască, care nu-şi văd păcatele, care nu-şi văd crimele, însă tu creştine pocăieşte-te pentru el şi roagă-te în sineţi pentru el: Doamne, dăruieşte-i pocăinţă! Dăruieşte pocăinţă fraţilor din jurul meu, iar în primul rând dăruieşte-mi pocăinţă mie însumi! Invaţă-mă să mă lupt împotriva păcatului şi să stăpânesc orice păcat din mine.
Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor Săi, să deschidă ochii sufletelor omeneşti, ca să înceapă să vadă Adevărul şi să se trezească la adevărata pocăinţă, căci „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape” (Romani 13, 12).
Sfântul Iustin Popovici
Cuvinte despre veşnicie – predici alese
